1. Râul care trece pe la mine prin cameră are o nuanță rozalie. Pomii de pe marginea lui sunt la fel. Iarba. Ba chiar și peștele cu care vorbesc zilnic e roz. Specialiștii, adică vânătorul Su și parașutistul Mun, spun că e culoarea stării mele de spirit. Că ceva roz s-a întâmplat în viața mea în trecutul apropiat și acum se revarsă în lucrurile care mă-nconjoară. Râul, de exemplu, că tot v-am zis de el. Râul e roz. Stau pe malul lui și îmi privesc biblioteca cu un singur volum. Un Bukovski. Mă ridic să-mi fac niscai clătite că-mi plac și n-am umplutură. Peștele roz cu care vorbesc, Pi, îmi arată pachetul cu carne tocată. Cu carne tocată roz. Sau ciuperci roz. Din astea nu se găsesc să dai cu tunul. Îmi sună telefonul în timpul acestor încurcături roz și este doamna Clem prietena mea. Îmi spune roz: Să pui sare, sare după gust. Și atunci se pornește avalanșa din aval sau amonte și camera mea se inundă roz.
2. Ștefan cel Mare stă cu mine de vorbă înainte de bătălia de la Podul Înalt. E un tip scund cu mustăți rare. Sprâncene la fel. E beat și-mi spune: Fără alcool nu merge. Noi, moldovenii, luptăm numai cu țuica-n nas. Că altceva nu e. Am încercat să-l înlocuiesc cu femei. Dar am deja 70 de copii și niciun tron pentru ei. Ce să înlocuiești, mă bag în vorba slăvitului domnitor. Alcoolul cu femeile, și nu merge, îmi zise și își suflecă pantalonii la capătul cărora se vedea o pereche de ciorapi roșii. Ciorapi roșii cu botine galbene matlasate că el nu umbla pe jos ci numai călare. Așa făcea și copiii.
3. Filmul care se derulează pe pânză este un film de dragoste. Ea nu-și dă seama de la-nceput că-l iubește. Avea o reținere. Era prea gras și se gândea la ce-o să spună mama ei: Cu ce-o să-l hrănim p-ăsta? Nici el nu-și dădea seama c-o iubește. Era pe malul mării și arunca cu pietre în mare. Pietrele ricoșau odată de două ori și ajungeau la Londra. Acolo, la Londra, pe Heathrow mai bine zis, este un mare depozit de căpșuni. Cel mai mare din lume. Piatra lovește una din căpșuni, mi se pare că din Zanzibar, căpșuni care sunt albastre. Căpșunile albastre se folosesc la colorat cerul. Oamenii deschid dimineața fereastra și zic: Ce albastru e cerul!
4. Concertul grupului Boșorock este în plină desfășurare. Oamenii stau și-n copaci. Tremură în ritmul frunzelor. Se bâțâie, bat din palme, transpiră, e cumva. Solistul vocal, o marmotă din secolul trecut plină de funingine, urlă chiar acum refrenul: Pipâl, pipâl, iu ar idiots!, isterie mare, flăcări peste tot. Un bondar din primul rând se întoarce spre bondăroaica cu care venise la concert și-i spune: Te iubesc! Și se vedea în privirea lui c-o iubește foarte tare, de-adevăratelea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: