Nu știu cine a spus ( eu măcar recunosc că nu știu!)că secolul 21 va fi sau nu al pornografiei. La toate palierele vieții. Drept pentru care, am luat de pe raftul bibliotecii „Un strop de pornografie maghiară” scris de Peter Esterhazy,foto, un renumit scriitor maghiar,,un volum alcătuit din fragmente, din scurte istoriare, cele mai multe hazlii, din care se desprinde lesne ideea că socialismul a reprezentat reala pornografie în care a fost împinsă societatea din Ungaria, în acest caz.
Tonul lui Esterhazy pare detaşat, glumeţ, dar, oricum ar fi povestite, întâmplările oripilează. N-avem de-a face, nici pe departe, cu scriitura abruptă a lui Charles Bucovski. Nu limbajul este cel care deţine marea miză, ci substratul faptelor de viaţă, banale, însă marcate de o cădere violentă în promiscuitate, fie ea şi numai ideologică. Peter Esterhazy jonghează cu registrele rostirii, ca un veritabil magician. Volumul nu poate fi povestit, neavând unitate. Fapt pentru care am ales câteva pasaje de-a dreptul încântătoare.
Din chiar primele pagini, autorul simte nevoia unei precizări de care nu s-a ţinut, multă vreme, în comunism, cont: „Este mai reconfortantă ideea că termenii în care gândeşte scriitorul nu sunt poporul şi naţiunea, ci subiectul şi predicatul.” Dar cine este acel scriitor, evident, al vremurilor de-atunci? Ni se spune, fără vreo reţinere: „Sunt scriitor, mă dau în vânt după vinul roşu, maşinile adevărate, fleicile groase, femei, natură (mai ales după iarbă şi păianjenul-cosaş) şi îmi place să dorm cel puţin până la şapte şi jumătate, fiindcă merit.” În aceste condiţii, şi oamenii din jur (femeile, cu deosebire) sunt priviţi în acelaşi fel: ”Femeia din vecini, vecina mea, lasă impresia unei fiinţe ruşinoase, neliniştite şi ingenue în ciuda celor treizeci şi doi de ani ai ei; de fiecare dată când ne întâlnim îşi lasă privirea în pământ ca o copiliţă cuprinsă de timiditate – deşi e o femeie atrăgătoare, graţioasă, cu părul blond-strălucitor şi o faţă ca de păpuşică. La vremea aceea mă luptam cu umbrele de uliu-păsărar ale vieţii mele intime, prins la mijloc între două femei, înşelând-o când pe una, când pe cealaltă – şi, clipă de clipă, înşelându-mă pe mine însumi”. E uşor de anticipat ce se va petrece între cei doi.
Promiscuitatea afişată, transformată în titlu de glorie, ascunde mari traume sufleteşti. „La vârsta de 19 ani, când, după nici două luni de căsătorie imaculată ca omătul, bărbatul meu m-a înşelat urât de tot, nu numai că m-a minţit în repetate rânduri şi m-a jecmănit de toate bunurile mele, ci m-a şi trădat, trădat, trădat, el însuşi un tinerel cu caş la gură, i-am tras un şut în fund, degeaba a chelălăit ca un câine; m-am hotărât atunci să-mi trăiesc viaţa liberă, să fiu, asemenea bărbaţilor, independentă, fermă, lăsându-mă în voia soartei, fără să dau nicio importanţă acestui lucru, gata să accept ca pe ceva firesc orice cadou, delicatesă ori faptă brutală, pe care mi-ar oferi-o viaţa. M-am hotărât să fiu o doamnă, să fiu protagonista vieţii mele. Lumea şi viaţa una sunt. Eu voi fi propria mea lume. Trebuia să-ţi spun toate astea ca introducere. Într-o ţară ca asta, în care, eufemistic vorbind, nu-mi pot permite orice, mă descurc mult mai bine, şi nu vă spun asta ca să mă plâng, dacă trăiesc, învăţ şi muncesc la modul socialist. Aici toată lumea, inclusiv eu, este sinistru de normală. Dar la vară - şi-aici vechea mea cunoştinţă fornăi ameninţător, scotând ditamai oftatul dindărătul balcoanelor ei, de am simţit nevoia să mă fac mic de tot – o să-mi caut un bărbat, bărbatul de care am nevoie. O să mă distrez pe cinste şi o să ne despărţim fără lacrimi în ochi, fără să ne fi făcut vreo promisiune în afară de – aici izbucni în râs, deşi nu era prima oară când depăna această poveste – chestia aia de care ne-am ţinut...”
Astfel, aparent jovial, dar mereu în registru ironic, se derulează anecdotele despre socialism ale lui Peter Esterhazy, mult mai mult decât nişte simple glume .
Minunată este, pentru creionarea moravurilor epocii la care se face referire, şi însemnarea „Tatăl e numai unul”: „Medve Istvan nu mai era tocmai un tinerel căruia să-i mijească primele tuleie când îşi luă opt zile de concediu ca să-şi viziteze părinţii. Acasă fu întâmpinat cu mare bucurie, vânzoleală, maică-sa gătea de zor şi avu grijă să-i coacă fiului ei şi mâncarea lui preferată, pogăcele cu slănină şi jumări. După câteva zile, oaspetele descoperi în cuvintele tatălui său câteva idei interzise şi, în ton cu spiritul vremurilor, se apucă să aştearnă informaţiile cu pricina pe hârtie. Odată rezolvat acest aspect, cu conştiinţa datoriei îndeplinite, porni imediat spre garnizoană şi îşi înştiinţă superiorii, în spiritul vremurilor, printr-o notă informativă. Actul lui de mare bravură a avut un mare ecou în contextul situaţiei internaţionale tot mai grave, şi Medve a fost remarcat ca un miel extrem de zelos şi de încredere, care-a revenit în strungă. Datorită acestui fapt şi-a depăşit rapid tovarăşii de arme. Realitatea este că lucrurile au fost gândite dinainte. Băiatul şi-a devăluit planul, iar tatăl s-a sacrificat cu dragă inimă; în după-amiezile fierbinţi repetau textele în şură, fiindcă tânărul, nevrând să lase nimic la voia întâmplării şi temându-se să nu fie supravegheat cu mijloace de ascultare, dorea să descopere ideile interzise în convorbiri adevărate; şi, până la urmă, această reclamă uşor obscenă, dar de mare efect, abia dacă l-a costat câţiva forinţi (masa, casa, pogăcelele cu slănină şi jumări), dar şi-a atins scopul urmărit.” MIRELA GRUIȚĂ
2.12.0.0
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: