25 ianuarie 2022

REVISTA PRESEI

CAHUL TIMES, săptămânal. Un reportaj în sânul familiei Vrabie formată din 11 membri care se pregătesc de războiul din Ucraina. Războiul va fi fulger socoate capul familie Ginel Vrabie în urma unor măsurători de pe câmpul pe care îl ară de vreo patrujde ani, câmp, ca să vezi intuiție, cultivă numai cartofi care acum, iată, în caz de război sunt foarte buni. Dânsul începe să curețe cartofi pentru vreo zece zile cât va ține războiul. Doamna Vrabie, Lenuța Vrabie, pune varză în congelatoarele portabile pe care cei nouă fii ai lor le vor căra în spate la război. Șeful orașului Cahul, aflat pe Prut la o petrecere românească, dă startul războiului. Familia Vrabie atacă trupele rusești și eliberează orașele Tecuci, Cahul, Kiev, Harkov, Leningrad, Galați și Sevastopol. Un reportaj însoțit de imagini devastatoare cu copii rămași orfani, cu mame plecate în Italia, cu tați stând la cârciuma deschisă de familia Vrabie în plin război. ARIPI VOIOASE, cotidian militar. Armata română se suie în singurul F16 funcționabil și pleacă în misiune de observare deasupra Ucrainei. Abia acolo sus în văzduh armata română își dă seama că F16 lor n-are decât o singură aripă și combustibil deloc. Trebuie raportată urgent situația dar la bordul avionului nu există dosar cu șină pentru că numai astfel se înregistrează vitejiile armatei. Caz unic în istoria militară avionul F16 a dispărut de pe ecranele radar și nu va mai fi văzut niciodată. Vesel final dacă stăm să analizăm militar situația. DRUM LIBER, hebdomader. Singura autostradă babană pe care armata rusă poate intra în România este cea de la Giurgiu, aia de camioane. Dar și aici intervine o problemă uriașă: Șoseaua de ciment nu are decât șase km ori tancurile armatei ruse se desfășoară pe vreo două zeci. La reuniunea CSAȚ român se va analiza inedita situație și se vor debloca ceva bani pentru fezabilitate. Și ăsta e norocul nostru, pentru că o fezabiitate în România ține 50 de ani. Ca pe DN1. CARPAȚI NEWS, lunar independent. E vorba de țigările Carpați. Hârtia publicației miroase urât a tutun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: