SINAN PAȘA

Armata Otomană înainta greu spre marea joncțiune. Jde mii de soldați urcau per pedes spre Călugăreni, județ Giurgiu, iar de la Viena cobora Sinan Pașa care își făcuse dantura la un renumit stomatolog, totodată și un bun compozitor; domnul Iohann Sebastian Bach. Armata Otomană înainta mai repede. Mii de soldați aveau de făcut șanțurile pentru nevoile fizice ale armatei, zeci de mii de femei trebuiau să-și croiască corturile și la fiecare patru să pună câte o cadă, iar arhitecții vestiți ai Imperiului să construiască un uriaș turn de veghe de unde șamanii, vracii, vrăjitorii, ghicitorii în stele și băgătorii de seamă aveau să vestească victoria armatei. Numai victoria. Altfe li se tăia capetele. Cu toții aveau drum greu de trecut pentru cucerirea Europei: Budapesta, Viena, Berlin, Milano, Veneția, Roma, Paris și ceva prin Anglia, așa că trebuiau hotărâre, vitejie și multe femei.

Otomanii văzură podul. Era ceva ciudat, neliniștitor la el. Trebuia să vină Sinan ca să-i lămurească. Vestitul Pașă desfăcut schițele și toate păreau okei. Trimiseră un ienicer să-l încerce. Bietul om se scufundă instant în Neajlov. Mai trimiseră unul. Aceeași soartă. Pașa se supără. Îl chemă pe celebrul arhitect Osman. Acesta mai trimise zece oameni și-un porc peste pod și toți avură aceeași soartă. Dar de data asta observară că podul avea un balans foarte mare și n-apucai să ajungi în mijlocul lui. Mai trebuiau, zise Osman cu juma de gură, făcute trei picioare de sprijin. Câte două la capete, două pe mijloc și așa mai departe. Dar Pașa nu avea timp. Dacă nu ajungea la întâlnirea cu Orban din Câmpia Dunării era un pașă terminat. Se vedea și se pomenea greu așa ceva. Porunci atacul.

Mihai Viteazul cânta la oină. Un mic instrument cu o lopată și-o piatră. Loveai piatra cu lopata și instalația scotea un sunet, pe sunetul ăla făceai un vers și gata cântecul. Un soldat îi aduse vestea: turcii sunt pe malul celălalt. Vor să mai facă trei picioare podului ca să fie mai stabil. Își dădu seama că a câștigat. Picioarele podului erau la el. El le tăiase. Acum putea să le vândă turcilor, să se retragă și să scape cu mica lui armată spre Italia unde-i așteptau mii de românce plecate la aziluri de bătrâni. Femei tinere, vânjoase, vesele, dansatoare. Cum era, bunăoară, Lilli Drumeva, bulgăroaica.

Sinan Pașa atacă primul: îți dau pe cele trei picioare un regiment de ieniceri cu care să cucerești Bucureștiul. Mihai era atât de viteaz că renunță. Pașa tremura. Pe scurt, mai bine se luptau decât să piardă vreunul negocierea. Sinan a pornit atacul. Podul s-a balansat cu toată armata turcă. În cinci minute jde mii de soldați erau înecați. Văzând o așa grozăvie, Sinan se agăță cu dantura de o cărămidă. Și-o pierdu. Bolovanul din care mușcase atât de tare se dovedi mai rezistent decât lucrătura lui Bach.

Peste șase sute de ani, cam prin 2020, o tânără pereche se plimba pe locul celebrei lupte. Erau străstrănepotul lui Mihai Viteazul, senator PSD și soția acestuia, Lilli Drumareva. Cântau o melodie pe care prietenia româno bulgară n-o destrămase. Ceva vechi, de pe timpul lui Sinan Pașa: bulgare, bulgare, țin-te sus în șa/că românul e la meditație la fizică/tra la la la la!

d