03 mai 2020

Jurnal de necarantină sudeză - 13

Am înfrânt! Organizația Mondială a Sănătății dă Suedia drept țară model, în ciuda celor aproape 3000 de morți cosiți pare-se de coronavirus. Au făcut bine suedezii că nu s-au încuiat în case și n-au ieșit mascați cu bilet de voie subsemnat. În același timp autoritățile încă cercetează de ce se moare pe capete în casele de bătrâni și de ce nu se moare mai dihai în țările vecine și prietene, deci scandinave. Nu se poate în niciun caz să fie vina Agenției Supreme de Sănătate care-a recomandat masiv tuturor insituțiilor și cetățenilor pe persoană fizică să se spele pe mâini, ci a conducerilor instituțiilor respective, că de-aia au funcție de răspundere, să răspundă de ce nu s-au spălat suficient de bine pe mâini. Epidemiologul suprem le sugerează cetățenilor ca vara asta să-și ia adio de la vacanțele de peste hotare, ba chiar și de la cele în țară. În ciuda celor afirmate de roșia propagandă rusă, întreaga Suedie e conștientă de gravitatea amenințării microscopicului dușman țepos. Iată, barurile își distanțează mesele și îi evacuează chiar pe recalcitranții turmentați. Supermarketurile plantează buline cu mesaje gen ”Păstrați distanța” și separatoare de plexiglas între benzile de la casele de marcat. Au reapărut în magazine sticluțele cu gel dezinfectant. Se anulează în draci festivaluri și street food-uri. Atâtea sacrificii n-am văzut niciodată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: