JURNALUL statului în casă, ziua 52

Foto, arhiva proprie

FLASH-uri 2 Mai, 1980. Stela Popescu apare pe verandă când ne așteptam mai puțin. Avea chef de mare, noi nu. Nu coborâserăm de pe verandă de două săptămâni. Am luat-o prin grădină până la urmă și ne-am prăvălit în scaune pe nisip la cinci metri de apă. Stela a fixat cortul. Stela a fixat masa de plajă, scaunele. S-a dus și după ghiață ca să umplem frapiera. Stela a bătut drumul până la noi. Zice: am bătut drumul până aici, ca să dezbatem probleme. Vreau să fac un spectacol. Romeo și Julieta, de exemplu. Continuă: marea e liniștită. Stela spune: marea de mult n-a mai fost așa de liniștită. Vedeam și noi și ne temeam că chirăiala copiilor de pe plajă ne va strica ziua. Romeo și Julieta, întreb eu încercând o bere cât era rece. Toca știa ceva, da, Romeo și Julieta, dar în cheie ironică, la asta te pricepi tu. Stela zice: să începem cu Romeo în balcon, cu Polonius cărând lăzi de Cola în iatacul Julietei și făcând dragoste cu Doica, Doica aș vrea să fie Florina Cercel. Dar ne lasă securitatea să hăhăim așa despre Shakespeare? Păi, n-o să-i zicem ca în Shakespeare, băgăm acolo ceva de genul Sanda și Ninel. Ninel trece pe sub balcon, cântă la chitară. Sanda doarme, n-aude. O opresc. De obicei crapă de umor, dar acum n-are. Sesizează și ea și schimbă subiectul. Zice: Clujenii ăștia care închiriază juma’ de 2 Mai și juma’ de Vamă de ce-o fac așa organizat? Noi de ce nu putem? Și Julieta, abat eu atenția de la organizare. Julieta? Păi, să fie înaltă, cu lacrimi în ochi și să aibă tot timpul la ea devizul balconului ca să vadă pe ce s-au dus banii. Și mai are și-un carnețel, care de fapt e condicuța Doicii. Julieta stă la cort că nu-i ține pe amândoi balconul, dar astea sunt amănunte, serios trebuie să fie momentul când transmitem spectatorului dragostea lor. Zic: păi, Julieta citește din devizul balconului și-i spune lui Romeo te iubesc. Balconul se clatină în sunetul muzicii, apare Romeo de sub fustele Doicii și Polonius care trece spre stadion unde are meci cu Standard Liege. Nu-i bine? Ba da! Copiii de pe plajă chirăiau îngrozitor și după a doua sticlă de vodcă reieșea că Romeo stă la Vamă, Julieta în 2 Mai și le era greu să se vadă mai ales că ăia din Montague să nu-i vadă pe ăia cu bazarul de la școală unde se făcea banul grămadă iar balconul se fărâma sub razele soarelui. Mița ne-a strigat la masă. A ieșit din porumb și a urlat: la masă! Așa că Stela a strâns cortul, masa, scaunele, frapiera, cele trei sticle de vodcă rămase și-am luat-o spre veranda odihnitoare a Miței. Am mâncat toți trei chiftele cu piure, ceva desert iar Stela a plecat în trombă. Așa cum venise. Toată un aer, o frumusețe, un vis.

Nuni Anestin venea de la filmări. Ceva cu legionari la Sergiu Nicolaescu. Nici nu se demachiase. Îi era dor de-o vodcă la mare și iată-l pe saltea lângă mine la nudiști. Zice: sunt și în secvența finală când îi rad pe toți, comuniști, liberali, socialiști, țărăniști, tot ce-mi pică în bătaia mitralierei și e un praf de mori. Două duble am tras, că nu era peliculă. Și noi, legionarii, nici n-avem nevoie decât de o dublă, a doua o cedăm mereu ălora de la securitate, că e la securitate la filmele astea, mamă, mamă. Unde ești cazat? Mai e loc? Ne-am culcat după ce am trecut în revistă pățaniile lui ca actor la Reșița, unde trebuia mereu să bată oameni din sală când pe scenă apărea vreo gagică în curul gol. Pur și simplu, cobora în sală cu un ciomag și-i altoia p-ăia care hăuleau prostii la gagicile mai dezgolite până rămânea sala goală. Am stins lumina. Din camera de alături s-au auzit niște voci. Una: tipul din camera de alături a șterpelit o linguriță de argint de la gazdă. Nuni a înlemnit. S-a sculat brusc, a șters-o în camera cealaltă, a bătut vreo trei indivizi, s-a auzit doar: bă, Denis nu fură lingurițe, apoi mi-a zis să mergem la plajă. Acum. Noaptea. Așa am făcut. Pe drum mi-a spus că trebuie să cumpăr alt lighean. Poftim? Ligheanul prin care mama îți trimite blinele s-a spart. Era al nostru. Acum ia tu altul. Tot io ți le-aduc. Așa era doamna Zoe, mama lui Nuni, îmi trimitea regulat blinele cu fel de fel de umpluturi. Zic: Ce culoare?

Ne-am așezat sub tunuri. Erau acolo și noaptea, la hotarele României. Drepte, lungi și negre în căutarea unui dușman al țării. Al unui dușman rău, umflat și lugubru.

D.