JURNALUL statului în casă, ziua 44

Foto, arhivă proprie

FLASH-uri 2 Mai, 1979. Wanda Mihuleac, foto, pune bujiile la Trabant. Sau amestecul de ulei cu benzină că așa merge Trabantul, deci amestecă uleiul cu benzina și cu alte lucruri pe care nici Wanda nu le știe. Pune un portbagaj uriaș pe Trabant. Mergea la 2 Mai și ne lua și pe noi. Adică vorbisem. Wanda: Cristina, mergem toți patru, că încăpem. Io: da, da, încăpem. Luca, care avea doar cinci luni: da, încăpem. Și p-ormă am încărcat mașina cu cădiță, cort, telemea, orez, pempărși, Decebal Nițulescu, soțul Wandei, sare și alte haleli ca să ducem la gazdă, la Mița. Haleli pentru ăla mic. Dar Mița nu gătea. Așa că ne-am dus la madam Ciucă. Până atunci Trabantul pâr, pâr, pâr, pe la Lehliu, Ileana, Urziceni, Cernavodă. Ce vorbeam noi pe drum cu un copil de cinci luni în mașină? Wanda ne spunea că Andrei Pleșu este filozof. Wanda ne spunea că Mircea Dinescu este un poet foarte bun. Wanda spunea că Bebe Damian este un grafician foarte bun. Wanda Mihuleac zice că mama ei făcea o salată de boeuf excepțională. Tot Wanda, în timp ce conducea, ne spunea că va avea o expo la Paris cu niște pietre din 2 Mai sau Vamă. Sunt pietre la Vamă? Întreabă, că ea nu fusese de loc. Sunt. Mă ajutați să le pun în portbagaj. Portbagaj în care mai erau valizele ei, ale noastre, ale lui Decebal și milioane de schimburi pentru un copil de cinci luni pe nume Luca. Că Cristina, foto, să facă o husă uriașă s-o punem peste.

Wanda spunea că eu scriu foarte bine și ar fi păcat să nu mă țin. Umor, ironie, chestii. Mă va prezenta unui prieten bun, Ion Drăgănoiu, care-mi va arăta calea spre celebritate în literatura română. La Lehliu s-a urcat în Trabant Ion Drăgănoiu. Era deja beat, așa că urma să-mi arate calea la întoarcere. Acum, ne spunea o poezie. Aia cu Marți: Mâine e marți, dar și mâine e marți sau cam așa ceva. Dar mai bună poetă ca el este Ioana Crăciunescu. La Urziceni în Trabant s-a urcat Ioana Crăciunescu. Avea niște bolțari. I-a dat ăluia mic să se joace și a spus că mai sunt poetese bune cum ar fi Mariana Marin sau Angela Marinescu și pac la Cernavodă s-a suit amândouă în Trabant. Eram deja opt sau doișpe. Wanda conducea cu atenție că ploua îngrozitor, Ioana arunca cu bolțari spre Luca, Cristina făcea o rochie, io scriam o piesă, Ion scria un Jurnal, Pleșu urma să urce și el în mașină, Dinescu la fel.

Am făcut un popas. Am coborât toți zece sau doișpe din mașină în fața unui bar de prin Medigidia. Am vrut imediat cu toții cartofi prăjiți, bere, vodcă, multă vodcă, mici, vin dar ei nu vindeau decât piersici. Târziu am aflat că Medgidia era patria piersicilor și că tot aici trăise un mare inginer român care inventase piersica, roșia, mărul și păianjenul. Stăteam pe pături și vorbeam. Beam. Fumam. Aruncam priviri. Scotoceam zarea. Număram nucii de pe șosea. Un cârd de rațe. Patru erau. Merita să te muți la Medgidia.

La 2 Mai ne-am dus cu toții la nudiști sub tunuri. Aveai ce vedea. Așa că Wanda a zis: Pleșu e filozof, Dinescu e poet, Ioana e poetă, Drăgănoiu la fel, Denis e un mare scriitor, Cristina, nevastă-sa mare arhitect, Decebal grafician, Bebe Damian a coborât la Mangalia după actrița aia de la Nottara și dialogul a continuat până când Wanda s-a încălzit și a spus că se duce să-noate. Era să rămână în apă, era poliomielitică iar Trabantul ei Hydramat.

Seara, în chioșc, aprinsesem o lumânare. Lumina l-a atras și pe Jorj Voicu. Într-un moment de liniște, Wanda a început prezentările: Pleșu filozof, Jorj actor. Cei doi și-au dat mâna și Jorj, ca să epateze, a spus și el o filozofie: Aseară, știu din sursă sigură, Elenei Ceaușescu i-a crăpat pizda-n patru, că în două o avea.

D