Poveste cu chei

Comedie moderna dupa model antic, în 5 acte. Timp de desfasurare: sub 24 de ore.  Personaje putine, ce se-nvârt în jurul unor chei. 

Mai întâi a fost vecina de la parter care a postat pe feisbuc: mi-am pierdut cheile de la casa. Erau agatate pe un breloc cu o placuta pe care scria Barcelona. Mai târziu apare barbate-miu cu un sirag de chei pe care l-a gasit în curte. Tine cheile astea, îmi zice, îti povestesc mai încolo despre ce e vorba. Stai asa, strig dupa el, astea-s cheile lu' vecina. De unde stii? Pai uite Barcelona, a scris ea pe feisbuc. Du-te sa i le dai femeii. Femeia nu era acasa, asa ca cheile se întorc la noi. 

Actul doi. Apar invitatii, care îsi lasa lucrurile din buzunare, inclusiv cheile de la casa, fix pe locul unde erau asezate cele ale vecinei. Din exces de zel, le strâng pe toate si le atârn de rafturile bibliotecii, unde am instalat agatatori cu acest scop.

Actul trei. Vine vecina sa-si recupereze cheile. Lacrimi de recunostinta, buchet de flori, strâns cheile la piept cu duiosie. Ahh, Barcelona! Nu sta la un pahar cu vin, ca o asteapta copilul, o facem lata altadata.

Actul patru. Pleaca si invitatii, pupat, promis revazut repede, coborât sa-i însotesc pâna la poarta, cu cheia respectiva. 

Actul cinci. Sunat telefon: am uitat cheile la voi, ma întorc sa le iau, zice barbatul, fost invitat. Între timp s-a pornit ploaia. Tuna si fulgera într-o veselie. Ajunge uitucul, iarasi telefon: arunca-mi cheile pe geam. Dintr-un acces de generozitate si usor sentiment de vinovatie ma reped la panoplie, iau cheile de la masina si, cred eu, cheile de la casa si poarta, cheile omului (credeati ca le-am uitat, nu?) si fug pe scari. Omul, fericit ca-l duc acasa, îmi da indicatiile necesare (drept, drept, drept, iarasi drept si-acum la dreapta), îl las în  strada la un moment dat, ca a tinut mortis sa ma scoata la drumul cel mare si ajung si eu acasa.

Deznodamânt: Happy-end si plimbare nocturna neprevazuta. Parchez masina pe locul nostru preferat, în sfârsit liber! Când sa plec spre casa îmi dau seama ca am luat cu mine cheile de la bicicleta în loc de cele de la poarta si casa. Pe care le-am uitat în masina. Noroc ca aveam mobilul cu mine, asa ca mi-am sunat barbatul sa-mi dea drumul în casa. Doar a fost zi de ratacit chei, nu telefoane.