28 august 2013

Declaraţie de avere cu chiloţi roşii

Ne uităm pe televizor la Callatis şi nu ne place, este o prosteală de zile mari în urma căreia nişte băieţi, doi, trei bagă enorm de mulţi bani în buzunar, din care o parte sunt ai mei. * Cam aşa ar trebui să înceapă orice declaraţie de avere din 2014. * Noi continuăm, pentru că noi vrem să dăm de acum declaraţia: avem o pensie amărâtă şi o Hondă model Cavalerul Teuton, adică de pe vremea când cavalerii ăştia, anul 1340, au venit la Bran şi au mâncat atâta slănină şi au spălat atâtea rufe la râu că n-au mai plecat de acolo. * S-au aşezat, au făcut copii care acum cântă la Eurovision. * Pe lângă toate astea mai avem ceva bani la Adrian Năstase, la Irinel Columbeanu, la Prigoană, la Stolojan, la Videanu, Udrea, Băsescu,  Umbrărescu, Cocoş, Ţiriac, Locic, Becali, şi mulţi alţii, care credem că nu s--au îmbogăţit din salarii, ci din banii noştri, deci şi ai mei. * Mai sunt proiecte inutile în derulare, în care iarăşi sunt şi banii mei: autostrada Oarecare, canalul Dunăre Marea Neagră Izmir Genova, din nou o autostradă Oarecare, care va lega Moldova de Prusia Orientală, Calea Ferată Feteşti Londra, bacul Giurgiu Cairo, şi multe, multe altele. * Una peste alta suntem oameni bogaţi şi merităm să ni se mărească taxele, pentru că asta se urmăreşte. *  Buuuuuun. * După ce se adună 18 milioane de declaraţii, după ce se citesc, se constată că în ţară mai sunt doar 16 milioane de oameni care pot fi taxaţi. * Din ăştia, 10 milioane sunt multi milionari, şi nu dau taxe, pentru că banii lor reprezintă siguranţa naţională, şi mai rămân 6 milioane. * Din ăştia 6 milioane mai pleacă trei, şi abia acum ajungem la realitatea statisticii INS, care spune că până în 2050 în România vor mai fi vreo 10, poate chiar 8 milioane de locuitori. * Şi atunci, în anul 2050 procesul se ia de la capăt: iar declaraţie de avere, iar scade populaţia, până când în parlament va mai fi un singur senator, care va avea şi calitatea de preşedinte al României, va fi şi deputat şi va purta chiloţi roşii ca ai Elenei Udrea. * Se trag salve în cimitire. * La Andrei Blaier s-a tras, la Costică Ştefănescu s-a tras. *  Nu ne explică nimeni de ce: au cucerit cei doi Ploieştiul? * Dar şi mama surorilor Gabor a cucerit Ploieştiul şi n-a avut parte de gardă militară la căpătâi. * Ciudat. * Ca să nu spunem şi aşa mai departe.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: