Sărăcia este de-o veșnicie la noi în sat, în Izvoru. Eternă deci. Este întipărită pe fețele oamenilor, a câinilor, a boabelor de struguri. Zidurile crăpate ale caselor, porumbul, carasul din lac, mic și fără personalitate, biserica tristă și fără de enoriași subliniază pentru cine trece pe aici că bunăstarea nu va fi niciodată la ea acasă în sat Izvoru, județ Giurgiu. Școala mai are trei elevi, satul cinci bătrâni, și o cârciumă, La Steluța, în care se adună cei șase sau șapte mecanici care mânuiesc combinele. Tractoarele. Plugurile. D-aia când s-a auzit că se caută mercenari pentru Ukraina de la noi din sat ne-am repezit cu toții la La Steluța unde veniseră niște ofițeri cu liste, chipie d-astea noi, tocuri de pistoale. Ne-am dus cu toții. Ideea unui ban câștigat cinstit ne amețea. Ne-am strâns tot satul: noi, cei cinci bătrâni, vreo opt copii și încă vreo șase bărbați din mecanicii ăia cu toții buni de luptă. Un ofițer ne-a rătat unde e Ukraina. Altul ne-a pus melodia de la Eurovision a Ukrainei, aia de anul trecut. Pe o tabletă ne-au arătat niște gagici care ne așteptau în Kiev. Mie mi-a plăcut una brunetă cu mustăți și cercei din porțelan albastru cum purta și nevastă-mea. Erau unele, în foto, care își arătau și fundul sau cracii lungi, dar mie nu-mi plac asemenea manifestări puerile. Nu. Pentru mine femeia e ori așa ori așa. Bun. Armament nu ne dădeau pentru că trebuia să luptăm prin Noi Înșine cum a dat ordin generalul Ciucă care a mai fost la război și știe. Adică să luăm coasele, a întrebat vecinul meu cu pletele până la brâu. Topoarele, a întrebat și țiganca Aurelia scuipând semințe. Dar unde ne facem nevoile, unde ne căcăm? Aici a intervenit cel mai mare în grad dintre ei, avea cinci metri înălțime și opt lățime. A zis: fiecare cu fosa lui. În felul acesta le înregistrăm și le impozităm cum sună noua Lege a Nevoilor Personale din Fundul Curții, a mai zis și ne-a executat pe loc, acolo printre mese și sticle, câteva mișcări de atac. Pac, pac, pac, bum, bum!! La final, ăsta mai mare a zis că trimite o mașină să ne ia. Numele nostru va fi Mercenarii din Stepă. Așa a și fost. Când a sosit în sat un Logan din ăsta chinezesc și șoferul a strigat Bă, care ești Mercenarii din Stepă, noi ne-am urcat pe bancheta din spate, ne-am pus fosele în portbagaj, i-am zis Steluței că ne căcăm în caietul ei că nu mai e valabil și duși am fost. Spre Kiev.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: