26 octombrie 2022

CREATORUL DE TEATRU, premieră la TNB

În carmangeria hanului din satul Utzpack, carmangerie în care se fac cârnații cei mai buni, o excelentă tobă sângerete și unde se poate servi o supă fierbinte de fidea, ei bine, deci în hanul din satul numit generic Utzpack, pe o mică scenă, actorul Bruscon, Marcel Iureș, montează o piesă de teatru ajutat de familie și de hangiu, Alexandru Bindea. Piesa însă nu este o piesă simplă de teatru, ceva în genul ce bine e la țară sau să vedem marea pe fereastră și să ne drăgostim, nu, ci este un spectacol al lumii, o piesă de teatru în care toți schilozii de mâna dreaptă, de exemplu, sunt vedetele veacului: Stalin, Hitler, iară arta și oamenii simpli nu. În stilul One Man Show, Bruscon își începe tirada așa zis teatrală împotriva lumii cu cinism, umor, ironie. Bruscon delirează pe tema creației în sine și locul acesteia în societate. Plutind de colo prin han, Bruscon își joacă rolul vieții alături de copiii săi, de o nevastă, Ana Ciontea, care tușește mai mult decât ar trebui, de un hangiu crescător de porci și de slugile acestuia. Delirul său este acuzator, morbid hazliu, te pune pe gânduri, îți intră în subconștient.
Piesa a mai fost pusă în scenă la Teatrul Act în 2002. Cu același Marcel Iureș în rolul lui Bruscon, secondat atunci de Valeria Seciu și Costică Drăgănescu, în regia aceluiași Alexandru Dabija. Marcel Iureș a luat atunci, în 2002, premiul UNITER pentru acest rol. Pacă scris pentru el. Îți vine să crezi că dramaturgul Thomas Bernhard, autorul Creatorului, a vorbit cu Marcel Iureș la telefon și i-a spus că-i scrie o piesă taman pentru el și să vază ce și cum. Pentru Marcel Iureș rolul Creatorului este mănușă. La experiența și talentul său personajul este credibil și simplu de jucat, devine portret al epocii și autoportret, un făcător, în original, al teatrului vieții.
El este susținut cu brio de Ana Ciontea, Alexandru Bindea, Alexandra Sălceanu, Lucian Iftime, Afrodita Androne și Victoria Dicu. Totul sub excelenta punere în scenă a regizorului Alexandru Dabija care spune despre Creator că este o meditație comic amară a vremurilor pe care le trăim. Dramaturgul Thomas Bernhard, austriac la origine, este, cum spune chiar dânsul, un scandalagiu. Piesele sale sunt neconformiste, critice, deranjează blânda societate austriacă a vremii din temelii. Pe scenele românești i s-a mai jucat prin anii ’80 textul Minetti, la Teatrul Mic, cu Octavian Cotescu în principal. Prilej de un mare rol pentru Octavian Cotescu așa cum este Creatorul pentru Marcel Iureș. ’’Bernhard’’, spune Alexandru Dabija în caietul program, ’’se înscrie alături de Harold Pinter și Samuel Becket, de exemplu, într-o lungă listă de autori nu prea jucați la noi din pricina diferenței mult prea mari de IQ dintre creatorii noștri de teatru și sus numiții autori’’. S-o fi referit la Frații Jderi? La Cireșarii? Nu știm, dar vom afla. DENIS DINULESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: