02 martie 2020

Mireasa Moartă din Bulbucata sau Scrisori din Iwo Jima


Foto, arhiva E.M.

Suntem toată echipa de filmare la orangeria din Bulbucata, judeţ Giurgiu. Geamuri multe, frig de crăpau berile, şi nu era zăpadă. Du-te şi cumpără. O împrăştiem. Suntem la filmul Mireasa Moartă de Cornel Gheorghiţă. Câţiva actori francezi, o englezoaică, bere la sticle de 10 ml şi noi cei trei beţivi ai satului care suntem lipiţi de scaunele barului. Bem, jucăm cărţi şi ne trec prin ochi toate secvenţele filmului: Vine un poliţist, nişte ursari cu scandal mare, dintr-o maşină coboară cineva care zice-n franceză dă-mi o cafea apoi io cu coechipierii mei de băutură, Johny Georgescu, Mircea Andriescu, actori clasa una povestim de un frate de-al nostru de veselie care a lucrat ba-n Italia, zic io, ba-n Spania zice Mircea, ba-n Groenlanda, dar p-asta n-o zice nimeni că-i de râs şi nu-i în scenariu.

Apoi, intră Tache Floresu, zice sau priveşte ceva ameninţător, se cară, se ucă într-un ATV şi dă-i şi dă-i pe zăpadă. Noapte de nepătruns, noi, beţivii satului, aşteptăm să intre mireasa moartă, dar a intrat actriţa Firuţa Apetrei de la Bacău, care era barman şi ne-a mai adus bere. Pauză.

În camera de alături a mizeriei de orangerie ceva potol. Sandvişuri, cafea, ardei iute, zacuscă, iaurt, salam, grisine şi mâncam şi mâncam dar nu mult pentru că ne aştepta masa de la Mihăileşti de la Căminul de bătrâni. Ciorbă de burtă excelentă. Se spun bancuri. Tache Florescu aruncă unul. Era prea întuneric, nu s-a auzit.

Meandrele filmului continuă, dar noi nu ştim tot scenariul, aşa că de oftică ursarii fărâmă o maşină cu care venise franţuzul. Vorbea franţuzeşte, aşa ne-am dat seama. U e la toalet? Apoi, au dat foc la maşină şi e singura dată când noi, cei trei beţivi ai satului Bulbucata, ne ridicăm ca să ne hlizim de la fereastră la isprava ursarilor.

Filmarea de noapte se cam terminase şi noi ne schimbam pentru premiile Oscar unde eram invitaţi. Noi trei. O clipă însă s-a făcut linişte şi a ieşit soarele. Pe stradă, prin faţa orangeriei, prin zăpadă, trecea poştaşul satului. Vezi foto. Aducea cu el corespondenţa din Iwo Jima. Mie mi-a adus trei scrisori.

D.D.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: