Foto, arhiva E.M.
Omul m-a lăsat în casă, mai precis în bucătărie și mi-a trasat sarcina curățeniei și a unei plăcinte din conserve. Avea conserve de fasole, arici și meduze. Că a mâncat el undeva. Mi-a arătat și scaunul pe care să stau, și mi-a arătat și urechea cu care să ascult vinilul Tribute to Jack Jackson al lui Miles Davis. Până să plece și-a scris un bilet de proprie răspundere, l-am văzut cu ochii mei la masă cu mine, în care scria că el între orele 11 și 13 se duce în Țara Minunilor că are întâlnire cu Alice. Iar dacă termin până atunci s-o ascult pe tipa cu trompeta, care o să-mi cânte ceva de pe vinilul Birth of the Cool tot al lui Miles Davis.
Și în timp ce tipa cânta și cânta la trompetă, io eram în bucătărie iar armata trăgea în toți babalâcii de peste 65 de ani, pac sună telefonul. Era el. Mai grizonat, cu nasul mai mare. Îmi zice: alo, tu ești? Am ajuns, Țara Minunilor nu este deschisă, dar Alice este în piață, la noi, la Crângași. Cum a apărut, tarabele s-au poleit cu aur și țigăncile de la secțiunea ridichi au vopsit ridichile în culorile Aliciei, verde cu mov, nu că așa era ea de obicei îmbrăcată, dar la pandemia asta așa se cade. Pe urmă, tăiau unii porcul în piață, că adică să fie porc proaspăt pentru ăștia dintre 11 și 13, dar porcul când a văzut-o pe Alice a prins glas și a cântat un cântec din Țara Minunilor. Suna cam așa, mă auzi, mai ești pe fir? Suna cam așa: porcii, porcii cu șorici, uite crește brebeneii!!, melodie celebră, din folclor. Albinele, turturelele, cintezoii care fac alaiul lui Alice cotrobăiau după vinete și ardei iute prin piață. Este foarte frumos. De aici coborâm într-o vale în care curge un vaccin pentru virusul ăsta al vostru, mi-a zis Alice și am urcat într-o barcă de zahăr care a plutit până la izvorul vaccinului, dar era închis și nu-l mai deschide niciodată pentru pacienții români că este ori o minciună, ori ministrul sănătății și-a dat demisia. Așa că porcul din piață, care se alăturase alaiului, a prins din nou să cânte: porcii, porcii, și piftia, trăiască România. Moment înălțător acolo la originile vaccinului, dar ce să-i faci, lacătul e lacăt chiar dacă ești Alice și vii din Țara Minunilor. Închid acum, nu te țin, ca să nu ți se usuce plăcinta în cuptor.
A închis. Ar fi trebuit să sosească de mult, era spre ora 14, iar armata nu glumește. Și așa a fost, pentru că instant s-au auzit focuri de tun. Trăgeau după el. Am deschis fereastra și l-am văzut. Alerga spre casă într-o rochie albă, probabil cumpărată de la Alice. Mai avea puțin și urca scările. Așa că am pus mâna rapid și mi-am făcut un selfie.
D.D.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: