Foto, arhiva E.M.
Femeia din barcă era Regina Mărarului, nu știu cum ajunsă în mijlocul Oceanului. M-a rugat s-o duc în bucătărie, unde am descoperit că avea pumnii plini de stele de aur. I-a aruncat spre mine și mi-a umplut părul. Tocmai atunci a sunat vecina Maron Pafnutie și m-a văzut plin de aur, ceea ce ei nu i se întâmplase niciodată. A strigat după ajutor. Fata din barcă nu s-a supărat. Nici speriat. A intrat într-un ibric și s-a prefăcut într-un ceai de fabricație străină, cu miros de fildeș reciclat.
Vecinii n-au dat buzna în bucătărie, pentru că un anunț al Poliției Române interzicea vederea la față cu Regina Mărarului pe timp de Virus. Așa că stăteau la ușă și mestecau vorbe dureroase, obeze și mici: dacă stai prea mult într-un ibric ți se rup oasele, ți se înmoaie sau părul și ți se transformă în mere stricate, dar vecinul nostru n-are minte că putea să arunce piatra în secolul XIX și-i venea de acolo o spadasină de la curtea regelui cutare, să zicem Vlad Țepeș, Țepeș a domnit în secolul XV zise o babă pieptănată a la grec, ba nu, a zis un bărbat și păruiala a fost gata.
Am închis ușa. Nu privea pe nimeni ce fac eu în bucătăiria mea. Regina Mărarului a ieșit din ibric mirosind a mărar proaspăt. Eu eram plin de aur, așa că puteam să ne jucăm de ce am fi vrut. Așa mi-a și spus: putem să ne jucăm orice. De-a rostopasca. Nu știu. De-a grebla. Nu știu. Nu știi nimic, poate că era cazul să nu vin. Secolele viitoare nu sunt pentru voi. Pentru voi ăștia care țineți caiete în care notați câtă pâine intră în voi. Câtă zeamă. Du-mă înapoi în mijlocul Oceanului.
Era prea târziu. În ușa bucătăriei, foto, a apărut televiziunea de știri absconse și la obiect. Unde-i Regina? N-am spus.
D.D.
Zi Denis si taci!
RăspundețiȘtergere