JURNALUL statului în casă, ziua 6

Mai și citim. Ne apucă așa un dor. Virus, virus da’ o carte bună e bună oricând. Vorba Margaretei Pâslaru: Pe Valea Pahovei o carte bună a-nforit. Sau cam așa ceva. Așa că deschidem volumul de proză al lui Dan Mucenic, 1951-2018, numit Ceaslovul de la Izvoru. Ceaslov știm ce este, iar Izvoru este petecul de moșie de lângă Giurgiu unde scriitorul și prietenul meu a scris o grămadă. Mișto. Așa și? Adică devin necesare câteva lămuriri. Că cum de-am dat io tocmai peste volumul ăsta? Și de ce zic de el și de Dan? Păi, a fost și este cam așa:

Foto, arhiva M.G.

Când io aveam o lună abia ieșisem de la maternitate Dan avea tot o lună și mergeam amândoi la pescuit în Dunăre unde era pește mamă mamă și-l găteam la restaurantul de pe mal adică făceam ciorbă de pește apoi o am plecat din Giurgiu și Dan la fel și ne-am dus pe coclauri că ne-am mai întâlnit la revoluția din 1989 când Jos Ceaușescu jos de tot și ne-am întrebat bine bine Ceaușescu s-a dus dar noi cum ne câștigăm banul și ne-am dus în presă că aveam calificarea că și Dan absolvise filologia și io m-am dus la Cațavencu Incomod iar el la Zig Zag și Expres mari reviste în anii 90 când nu prea știa nimeni nici ce-i aia brand de presă nici presă nici cine-i Țiriac sau Iohannis nu știa nimeni nimic și ne uitam pe geamul de la blocul MICM Pod Mogoșoaia io și Dan și beam vodcă de la bufetul peste care trona răposatul Dinu Patriciu și Ludovic Orban asta era în anii lui PNL 93 și iar m-am despărțit de Dan că el s-a dus la Ora Academia Infractorilor ceva cu Leahu Valentin și io la România Liberă apoi la ProTV unde cutare cutare câțiva ani buni iar Dan s-a retras la Giurgiu lăsând și el presa că nu mai era de noi iar acolo la Giurgiu a devenit părintele spiritual și literar al localității ceea ce era nu tocmai rău că ăia aveau nevoie că l-au numit imediat director prin biblioteci că nu erau ele multe dar baruri da și uite așa a apărut moșia de la Izvoru poate nu este tocmai exact ce zic dar așa e parol de să-i sară ochii Zoițichii din cap unde io n-am călcat încă la Izvoru dar mă duc să văd că odată m-a-ntrebat Dan la telefon bă tu ai ascultat vreodată teatrul radiofonic și i-am spus că nu și trebuie să trec pe la Izvoru s-ascult.

Mărturisesc nu fără a încerca un sentiment de stinghereală, că în generația mea, opera lui Dan Mucenic este prea puțin cunoscută. Și că atunci când vrei să deschizi volumul Ceaslovul de la Izvoru al lui Dan Mucenic este ca și cum ai vrea să deschizi cutia neagră a unui avion de cursă lungă în a cărui complicată memorie se reunesc toți curenții, toate vibrațiile, toate semnalele codificate înregistrate cu luciditate rece, chirurgicală și totuși sentimentală. Deși, exploatarea fluxului memoriei, exultarea visului nu sunt ‘’prerogativele’’ singulare ale lui Dan Mucenic.

În literatura română contemporană, Dan Mucenic se adaugă unor strălucite nume care au pus în lumină valorile incontestabile ale culturii naționale. Personalitate complexă, Dan Mucenic dispune de toate avantajele unei modernități bine asimilate cât și de o structură interioară predispusă analizei, contemplării distante uneori ironice, alteori comice ale unei umanități secvențiale aleasă pe eșantioane reprezentative unde marja de eroare este reprezentată de adevărul vieților perindate pe scena lumii. Atât.

Foto, arhiva E.M.

Pe urmă a bătut la ușă cioc cioc cioc și am deschis. Adică vraja s-a rupt că era femeia de serviciu. M-a întrebat cine-i Dan Mucenic, mi-a lăsat o oală cu musaca, salată de vinete și un compot de caise întregi. Apoi, de pe marginea patului mi-a zis: ce de cărți ai!

DD