JURNALUL staului în casă, ziua 3

Bunica din partea mamei mi-a spus că sub patul ei din dormitor este comoara lui Monte Cristo. Și că prostul ăla de Dumas a mințit când a zis că aurul Contelui este pe Chateau d’If. Ea n-a umblat până acum că mi-a lăsat mie toată comoara să mă bucur io de ea și ai mei chit că fac opt sau doi copii sau voi avea patru neveste dar se va bucura toată lumea. Că n-am decât să sap adânc sub pat. Îmi spune toate astea acum că tot n-avem voie să ieșim din casă decât între unșpe și unu așa că ar fi bine să n-o fac singur ca să nu mă crestez la mâini și la ochi de ce-am să văd. Mi-a dat un număr de telefon al unui căutător de comori care sigur nu are virus.

Foto, arhiva E.M.

Căutătorul s-a întins pe pat și a început să asculte salteaua, dușumeaua, vecinii probabil în căutarea vreunui semn. Ceva acolo care să sune a comoară. De exemplu, învățase la școala de căutători că dacă două ibrice de aur se ating ele fac bang bang bang dar din aur nu din tablă din aia de care se fac șindrile, linguri sau pălării.

Căutătorul s-a băgat sub pat. Ceva era. Mi-a zis să-l dau mai încet pe Orban că și așa nu spune nimic, a luat o lopată și a început să sape. Dușumea tare, nasoală, din ciment amestecat cu faianță ca să nu curgă apa din pat sau să nu intre. Și tot săpând a dat de Aladin. Stătea la lampa lui, fuma, și dădea bilete de voie la comoară. Căutătorul meu i-a zis că n-are nevoie decât de un kil de aur cu care să mergem la cumpărături. Aladin a fost de acord, a chemat-o pe Zâna comorii, o fată de 25 ani, i-a spus ceva la ureche, din urechea ei a ieșit un lingou de aur, care, ce să vezi avea un kil, l-a sărutat pe Aladin, Aladin a cântat un cântec mirific, din ăla românesc de Eurovision, care de acum înainte se ține sub patul bunicii, și aurul mi-a fost eliberat. Am întrebat căutătorul că dacă mai e ceva pe acolo, că Monte Cristo ăsta avea nu glumă. Mi-a spus că sunt munți de aur, de fier, de cărămizi cât pentru patru case, lanțuri de pus la gât, șoșoni, mierle dresate, două croitorese, o nicovală, câteva coronane ale unor regine de mult uitate, o magnolie de la Balcic, ceva verde urât mirositor și lăzi de bani. De tot felul și că nu e bine să dăm iama în toate că ne mai trebuie. Mai ales mie când va trece starea de necesitate curând curând, pentru că autoritățile române stau de pază. Pe urmă am auzit un claxon.

Afară mă aștepta mașina pentru cumpărături. Șofer era fata din sala comorii, aia de 25 de ani, dar fără Aladin. Mi-a spus că Aladin a rămas cu investițiile alături de comoară. Adică dacă trebuie vreun ban cuiva ca să investească în Africa la diamante cum făcea Tender, el dădea banii că și așa nu erau ai lui, ci ai mei, dar eu n-aveam de ce să mă supăr cu un șofer ca ea.

Am scos lista de cumpărături. În fruntea listei spanacul. Știam tot de la bunica că dacă luăm mult spanac în gură, ca Popeye, mă umflam și scăpam de virus într-un minut. Așa am ajuns la Kaufland.

D.D.