DUHOAREA ȘI SUPRAVIEȚUIREA UNUI CADAVRU POLITIC

În vreme ce cîteva televiziuni nu contenesc să ne strecoare în case duhoarea pestilenţială a unui cadavru politic, pe numele lui odios, Băsescu Traian, justiţia română, atinsă de o cecitate premeditată, altminteri capabilă să schilodească suflete, vieţi, cariere, pentru vini inventate cu probe false, nu-l bagă deloc în seamă, de parcă nici n-ar exista, cu trecutul său infracțional, cu tot. De ochii lumii, i s-au deschis zeci de dosare penale, dar slugi și complici din Parchete le-au închis cu iuțeala cu care individul a agresat fie un copil, fie un comerciant arab. E drept, în două mandate de păguboasă încotrocenire, marcate de rușinea a două suspendări succesive, Băsescu a dat destule capete în gură și Constituției, și adversarilor politici și-n general, oricărui opozant incomod, critic observator al abuzurilor și arbitrariului instaurat de el ori a ticăloșiilor și matrapazlîcurilor sale, parte din raptul economic al ultimelor trei decenii. Felul în care justiția a evitat și evită, încă, să dea, oricît de greu, un examen firesc, onest și necesar, cu cariera infracțională a politrucului Băsescu, intrat prin efracție în viața publică a țării și-a cetățenilor săi, demonstrează cît se poate de clar că prezența și ascensiunea sa în cele mai înalte dregătorii ale țării, se datorează structurilor vechii securități care, aflăm tîrziu, nu s-a lăsat dusă de la butoane și năravuri nicio clipă în ultimii 30 de ani, așa cum ne-a plăcut să credem, iluzionîndu-ne. (A se vedea tergiversarea dosarului său de turnător!) E mai presus de orice îndoială că, venit din lumpen-proletariatul anilor 60 ai secolului trecut, punîndu-și caracterul și tentația parvenirii în slujba brațului securist al național-comunismului, Băsescu a fost și a rămas Calul Troian ori chiar Calul Traian al securismului nărăvit la afaceri oneroase și beneficii oculte, într-o democrație post-decembristă ”originală”, bolnavă, mereu suferindă. Ridicat de mișcarea sindicală cu strigături la rangul de javră ordinară și beneficiar al unei impunități din umbră, arbitrare, Băsescu e liber, liber să bată cîmpii și televiziunile, acolo unde se agață de visul unionist din care ar fi capabil să facă un coșmar, unde își deversează veninul și frustrările și unde, în locul căinței, își rîde în barbă de noi, ca în fața unui popor de fraieri, țepuit, dar îndurător. Se întîmplă asta deoarece uitarea și indiferența, aceste vicii omenești, cărora li se adaugă schimbul de generații, puțin informate și prea puțin aplecate spre cunoașterea trecutul nu prea îndepărtat, îi vin de minune, ca o mănușă lui Băsescu. Așa s-ar explica de ce nu auzim nici un strigăt al străzii isterizate de multe ori pentru cauze îndoielnice, ”subțiri”, nici un protest care să incrimineze ingineriile lui financiare, în urma cărora Flota comercială a României, a șasea flotă a lumii, a dispărut din avuția națională, asemenea experimentului Philadelphia, pentru a apărea pe alte meleaguri sub alte pavilioane. Nimeni nu mai scoate o vorbă despre afacerile imobiliare cu Cășuneanu, Costandache și Popoviciu, despre parandărătul transportatorilor și asfaltangiilor, omenoși și recunoscători, despre casele luate cu japca ori provenite din ”vînzări anterioare”(sic!). Nimeni nu mai spune nimic despre spălarea de bani, despre legăturile lui Băsescu și ale familiei sale cu oligarhia rusă din filiera Lukoil-Niș Petrol, nici despre Nana, nici despre mega-afacerea ALRO și mita de milioane de euro, probate de casete dispărute din dosar, puse sub obroc de complicii din servicii. Astăzi, după cît rău a făcut țării, instituțiilor și relațiilor interumane, motiv să-și fi turnat cenușă în cap, cu găleata, Băsescu ține morțiș să ne arate că nu se dezminte: a rămas aceeași canalie, același mitocan grobian gata să sară la gîtul oricui devoalează calitatea lui de tătuc al statului paralel, mafiot. Nu e destul să spunem că, de-acum, Băsescu este istorie, istorie rea, neagră, ultragiată, conflictuală, cîtă vreme urmele trecerii sale, dureroase încă, sînt vizibile pe corpusul social, în degringolada ontologică din zilele noastre și în predispoziția malefică de a face prozeliți. Nu e destul și pentru că cel puțin 7,4 milioane de români mai așteaptă dreptatea pămînteană a justiției, nu doar pe aceea a proniei cerești! Nu e destul, fiindcă cel puțin 7,4 milioane de români se încăpățînează să creadă că poate, poate, vor apuca ziua în care îl vor vedea pe Băsescu ajuns președinte de celulă, lingînd clanța și gratiile ”mititicăi”! Foto, IOan Viștea. Text IOAN VIȘTEA.