MAI LATRĂ CÂINII-N GIURGIU? NU

Mă trezesc vapoarele. Motoarele lor. Uuuuuuuuu-itul. De parcă s-a trezit Doina Badea. Înseamnă că în port a început ca de obicei agitația. Freamătul fluviului, comerțului, comunicației. Portul Giurgiu are deschidere la Marea Neagră, Budapesta, Berlin, Ruse, Calafat, Sofia, Oltenița și, nu în ultimul rând București. Adică orașul în care se duc taxele. Că-i tot ce contează. Dau perdeaua la o parte și văd vapoare mari americane cărând celebra miere din România, submarine franceze cumpărând pește de la localnici, transatlantice uriașe trecând omenire din Giurgiu la Ruse, transatlantice pe scena cărora mai cântă încă Luigi Ionescu, barje din Valea Jiului pline de cărbuni și mineri care se duc să potolească revoluții, corăbii cu pânze care aduc turiști pentru șoul lui Nicu Ștefan din Giurgiu, portavioane cu F16 românești sub punte ca să nu le vadă bulgarii și peste toate astea un pod comunist, încă al Prieteniei, care stă să cadă, dar n-o face. Adică nu cade și trebuie să nu cadă încă vrei cinci sute de ani până când va fi gata cel nou cu banii din pnrr. Frumos îmi zic. Iată un oraș modern, plin de viață, cu o Zonă Liberă falimentară care aduce zilnic milioane de parai pe neve, frumos. Dau plapuma de-o parte și mă scol. Pe trezie, pe frigul din casă nu se mai aude nimic. Se poate să mi se fi părut. Normal. Legenda spune că prin secolul 17, turcii traversau Dunărea, jefuiau Giurgiu zilnic și plecau de aici cu o grămadă de robi. Au luat în timp atât de mulți robi, că orașul s-a golit. Și în el n-au mai rămas decât niscaiva câini care lătrau a pagubă, a foame, a frig. De unde expresia Latră Câinii-n Giurgiu. Acum nu se auzea niciun câine. Sunt cu toții plecați la Guvern că a venit pnrr-ul. Doar câțiva țânțari care, deși iarnă, sunt foarte harnici, dornici, nemâncați. Ne punem ca de obicei un cd. Peter Green. În baie avem ligheanul plin de rufele spălate aseară. Ieșim afară și le întindem în fața blocului, vezi foto. Ca să creadă prietenii noștri din New York că trăim la Palermo. Din nou în casă și din nou frig. Cică nu știm cine n-a plătit factura la nu știm unde. Păi, de ce n-a plătit? Că noi taxele le dăm la timp. Am aflat că la un moment dat timpul se termină. Așa o fi semn de-ntrebare. fOTO, M.G.