VIAȚA E ÎN ALTĂ PARTE

Am o mică măcelărie în Toledo, Spania, dimpreună cu ai mei soacră-mea, nevasta, trei copii, nepoți, cinci bunici nu știu de ce și avem o grămadă de clienți români cărora le vindem un porc cu care am plecat din România acum zece ani. Românii sunt obișnuiți cu mâncarea stricată petru că asta halesc de mii de ani pe litoralul românesc fără să zică ceva, dar spaniolilor le vindem ce trebuie, vulpi polare, cuci experimentali din care se face o piftie foarte bună, urși glazurați, vulpi dințate și lebede fără rost. Și a venit decembrie 2021 și am zis că să mergem acasă, în România, de sărbători. Cu mașina. Așa și-a început povestea de iarnă domnul Dobrin Cataractă din Turnu Severin, foto. Dintr-un sat de lângâ Turnu Severin. La Nădlac coadă de sute de mii de mașini. Cu români. Nevoile se fac pe câmp, mâncarea înoată în grăsime, copiii se bucură, vameșii pe care scrie trei mii de euro pe zi se uită la tine rânjind, prostituate din Arad care-și oferă serviciile cu nevastă-ta de față. O iei spre București la un văr din partea tatălui ajuns cofetar care câștigă bine și la care faci un popas. Pe drum vrei să vezi ce se face din banii pe care tu-i trimiți regulat acasă o autostradă ceva, un iluminat public. Mă refer la taxele pe banii pe care noi îi trimitem în țară anual și care în 2020 au fost cam trei miliarde de euro. Dar țara e tot în beznă. Tot în groapă. Fără indicatoare. Și tot Ștefan Hrușcă cântă naiba știe. Ca să intrăm în București ne trebuie două zile că pe Militari e mamă, mamă. La văr-miu parcare nu e. Căutăm alte două zile. El stă într-o garsonieră de șaișpe metri și e destul loc așa că noi care suntem zece încăpem berechet. Ba chiar facem și duș. Cu apă rece. La teve e unul Ciucă care zice că guvernul lui slujește poporul. Apare unul Grindeanu care zice la fel ba chiar zice că studii de fezabilitate pentru DN1 studii care țin de pe vremea lui nea Nicu. Apar și Iohannis, Cîțu, Orban, Cioloș, Ciolacu și niște femei care nu dorm de grija noastră. Adică de-a lui văr-miu că de grija noastră a spaniolilor are grijă Spania care ne-a permis o mică afacere din care trăim. Într-un oraș negru de atâta lumină, fistichiu împodobit cu un brad de placaj, cu oameni al căror viitor nu contează ne batem să bem un pahar de vin fiert la Universitate. Lugubru totul. Stânjenitor. Dimineață o luăm spre satul natal. Aici e același primar care acum e pesedist dar a fost penelist dar a fost și țărănist dar a fost și cu Vadim Tudor dar a fost și cu Ștefan cel Mare al cărui portret făcut de el îl are în birou. Ne spune că balta din centrul satului e viitorul patinoar și că îngheață doar dacă se strică vremea în niciun caz acum când sunt douășpe grade. Patinoarul e făcut din fonduri europene. Ca și foto din biroul lui în care el și nevastă-sa dau de mâncare la curcani. Foto făcute cu fonduri europene adică vrei două milioane de euro cu curcani aduși din Brazilia. Ne-a dus apoi la grajduri unde nu sunt vite dar vor fi când va veni pnrr-ul că așa le-a promis Ciolacu pentru cel puțin trei mii de capete orice fel. Este din grantul pentru agricultură și psihologia animalelor de povară. Ne-am retras la noi, domnule de la Călimară, am mâncat cozonac. O tăcere penibilă așternea peste sat și mi-am dat seama că vorbele fetei noastre, Sonia, studentă la Madrid sunt foarte adevărate. Păi, și ce-a zis, domule Cataractă? Că viața e-n altă parte, nu aici în Carpați.