Vin sărbătorile. Ar trebui să spăl geamurile. Nu mai văd afară de ceva timp. Nu că m-ar deranja, dar mi-a reproșat vecinul dela garajul din dreptul balconului meu că nu mai știe când sunt acasă. Voia să mă invite la un grătar în garaj.
Deci, spăl geamul. Încep să văd afară. Nu-mi place. Prin gaura curată se vede orașul: piața lipsită de farmecul și vânzoleala vie, colorată a locului de odinioară, oameni umblând bezmetici sub imperiul fricii, nou-născuți zâmbind unor mame cu ochii în telefon, o lume plutind deasupra unui prezent trecut.
Cineva sună la ușă.Sunt mulți. Vor să privească prin ochiul curat lăsat de ,,Clin 3 în1 .Privesc cu mirare, mânie, încântare, nostalgie,teamă. Ei nu-și șterseseră de mult timp geamurile.
Mi-e mai ușor dacă nu văd, îmi spune o doamnă în vârstă. Mie mi-e frică să mă uit pe fereastră, numai vești proaste, îmi șoptește vecina Steliana care nu deschide ușa decât dacă spui parola. Eu nu pot face dragoste cu geamurile curate. Trag draperiile să nu-l văd. Pe cine? întreb eu. Pe el, cel de acum!
Oamenii vin și pleacă. Nu îndrăznesc să le spun că vin sărbătorile și n-am terminat de spălat geamurile .Singura insulă curată a devenit un ochi capabil să recompună timpuri, oameni, întâmplări șterse din memorie de timp ori nebăgate în seamă la vremea când s-au produs.
Vin sărbătorile și m-am gândit să acopăr ochiul de geam curat cu ghirlande, luminițe și sclipici. Celelalte rămân așa. Poate la anu’ le va veni rândul…MIRELA GRUIȚĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: