După cântare, Carmen strângea pianul, îl punea în rucsac și pleca în satele vecine Uiești, Gogoșaru, Vieru, Roata. Peste tot avea concerte în birturile sătești. Era parte a programului România Educată. Așa. Pe terasă se lăsase o liniște ciudată. Nimeni nu putea lega niciun cuvânt. Tanța, care era cea mai guralivă din sat dat fiind că era simpatizantă PRM, deci Tanța plângea. Balada lui Porumbescu o lăsase vraiște. Lacrimi erau și pe obrajii noștri chit că berea cu vodcă ungea abitir sufletele. În ultimul moment însă, ca o salvare divină, apăru furgonul Greierului Harnic și Voios cu trupa lui de dansatori. Dansatorii era de fapt o tipă ca la treij de ani, Verde toată, care te invita la dans. Dansul era doar în jurul fântânii că era beton, că în rest era un noroi venerabil. Greierul începea ceva la vioară iar tipa Verde te invita la dans, cum ziceam. Da, cum ziceam. M-a invitat odată și pe mine și când dansam clocoteam. Sânul lui Verde mi se lipea de sacoul peticit, de inimă, mirosul ei atrăgător mi se prelingea pe față, pe ochi. Cum puteam noi până atunci să bem muți peste pahare și să nu vorbim de femei? Ce e în capul nostru? De ce să discuți de Stolojan sau Iohannis și nu despre Zâna Zânelor, despre Muma Pădurii care auzisem că e o fată blondă de douj de ani cu o mătură de nailon aurit și că când te privea îi cădeai la picioare, de ce? Verde mă învârtea, foto, pe o melodie de Paolo Conte, pălăria-mi era în găleata fântânii, emoția mea se dusese dracului și mă temeam să nu vină nevastă-mea să mă vadă că cu ea nu dansam niciodată. Nici n-aveam unde. Că dădeam tot timpul la porci. Dansam, cum spuneam și urma să mă-nverzesc și io de atâta frumusețe. Omul dacă nu dansează e un om mort. Omul dacă nu cântă e un om mort. Greierele zicea acum din vioară Ol iu nid iz lov și pluteam cu Verde pe altă lume. Lume din care nu m-aș mai fi întors. Cam așa. Ol iu nid iz lov s-a terminat. Greierele a-nceput o alta, Șiz laik ă reinbou, și Verde l-a invitat la dans pe Vali tâmplaru’. Da’ Vali tâmplaru’ nu știa să danseze, a refuzat-o. Și atunci doamna în Verde a luat o felie de pepene și i-a dat-o în loc de invitație. Fără cuvinte. Și atunci, Vali tâmplaru’ s-a ridicat și s-a dus lângă ea pe betonul din jurul fântânii. Vali tâmplaru’ tropăia și el și o ținea strâns pe Verde la piept. Până s-a înverzit și el. Erau ca un nor. Un nor verde plutind deasupra fântânii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: