A.A.

Ieșeam de la film. Sala plină, cutare. Filmul românesc Ambrozia Albastră, A.A. cum va rămâne în istoria universală a cinematografiei. Eram cu prietena mea, Viespea Dolores, cea cu care vaccinam nevaccinați de pe tot globul. Un film de dragoste cum sunt toate cele românești. Ea, o tânără de 22 de ani, de meserie dezvoltator personal, el, 24 de ani, de meserie tot dezvoltator personal. Drama intervine când își dau seama că nu se pot dezvolta personal pentru că nu-i lasă părinții s-o facă interzicându-le să se vadă după 22 seara că era pandemie. Fuseseră și la Vamă să se dezvolte personal dar n-a mers că ei nu-i venise ciclul și cine știe. Sau poate-i venise dar nu stăpâneau situația iar în cărțile de dezvoltare personală scrie doar cum să te dezvolți de la stadiul de gutuie la cel de pom de iarnă doar prin mijloace naturale, prin voință, și prin să crezi în tine. Nu spune ce să faci în pat sau pe nisip în cazul în care n-ai așternut, pernă, veioză sau o melodie de Paolo Conte. Erau amărâți. Vroiau să se despartă pentru că nu înțelegeau ce li se întâmplă. Ca să uite ea s-a angajat la o școală la care se preda doar adunarea cu doi, el tot la o școală unde se preda fizica unu patru pentru că stăpânea naiba știe de ce principiile pârghiei de două tone. On line. Așa. Zilele treceau, nopțile la fel și dezvirginarea celor doi nu venea. Aruncară cărțile de dezvoltare și plecară în lume. El în Afganistan pe urmele generalului Ciucă, ea în Irak tot pe urmele generalului Ciucă. Așa s-a terminat filmul. Emoționant. Tineresc cum are veni. Cu simboluri nene!! Ne-am șters lacrimile și-am ieșit din sală. Am căutat un bar și ne-am așezat. Am comandat cafele eu, ea doar o plăcintă cu mere. Tăceam pentru că filmul ne terminase emoțional cum ziceam. Dolores a zis că să-l mai vedem odată. Eu am zis că trebuie revăzut și m-am uitat în programul cinematografului. Mai rula luni 1 noiembrie 2021. Ne gândeam că data viitoare să stăm pe rânduri diferite ca să nu ne influențăm, ne mai gândeam că poate facem revelionul 21-22 la Romexpo cu peneleu’ când brusc privirile ne-au fost atrase de o tipă formidabilă, foto, care trecea prin dreptul barului. Hm, mișto gagica, n-o cunoșteam, era pentru prima și ultima oară când o vedem. Sau poate mai știi?