Auzind că se dă Nobelul pentru Legea Vaselor Comunicante Sparte la noi la Izvoru, Pina Bausch, celebra Pina Bausch, foto, a venit cu un spectacol la noi. La cârciumă, la Steluța. De fapt nu era chiar Pina Bausch ci o fată din comuna Gogoșaru care vemea des la noi după un băiat Smarand pe jumele lui, nume ciudat din cauză că mama lui se atepta să fie fată și s-o numească Smaranda, dar a ieșit băiat și l-a numit Smarand, care acum se ocupa cu impresariatul Pinei pe numele real Elena Smart. Lizica, dacă a văzut atâta lume bună la La Steluța a oprit cumva lacul care-i intra în curte, pentru ca peștii să nu mai treacă spre munte, ci să rămână în Izvoru, să fie la ospățul de după decernare. Adică, ca să înțelegeți, ea stă lângă biserică și lacul Dobroiești îi intră în curte. Așa. Tot nu se-nțelege, așa că toaca a început să bată fix la ora șapte dimineață prevestind o zi de 2 oct 2021 minunată, zi care avea să rămână în istoria universală drept ziua când Nobelul s-a dat la Izvoru și care avea să adune celebrități din toată lumea, inclusiv pe mine și pe doamna Bu, care nu mai încăpeam de fericire. Dar premiile în sine sunt altă poveste și o lăsăm pe mâine, acum să spunem că Pina a intrat pe terasă, a cerut un coniac Unirea mare, și-a pus deoparte un salam de vară că îi plăcea lu Smarand și s-a dus să-și pună costumul de balet. Toată lumea se uita admirându-i formele că nu exista un separeu propriu zis ci cumva după niște navete de bere care acum erau cu sticle goale. Bere Ursus. Da. Pina a început să danseze pe terasă după o muzică pusă de vecinii noștri, niște țigani, care ascultau numai manele interesante, culte și educative pentru nivelul de cultură al celor care odată au ținut piept turcilor. Poc, poc, poc pe-o masă, poc, poc pe terasă și Pina plutea peste stradă, peste curtea pină de păsări a Steluței și peste toaca bisericii. Era foarte frumos. Foarte frumos. Te lua așa un sentiment de îngăduință, te ciupeai de obraz și totul era aievea. În surdină, se auzeau motoarele pornite ale unor hărăbăi agricole, semn că Izvoru pleca la muncă. Adică unii lucrau câmpul și balta, alții căscau gura la picioarele și fundul Pinei și așteptau Nobelul. Așa e la Izvoru. Așa e.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: