PREMIUL NOBEL la IZVORU

A’ma știți cum e: Cea mai bună muzică se cântă pe versurile cele mai tâmpite. Așa că la La Steluța a venit un grup rock cu țambal în deschidere la Nobel și a cântat pe versuri mișto de tot: Draga mea, draga mea, ți se vede un sân/Io am cancer, sunt bolnav de-un plămân/Din dulapul cu patru uși/Vine o telegramă de la Huși/Măi!!! Erau o melodie și versuri cu care am plecat toți acasă. O fredonam la cules. Era atât de tare că depășisem vechiturile alea Joe Dassin, Adamo, Frank Sinatra sau Ritta Pavone, pentru că în muzică evoluezi fără să-ți dai seama. Io am ținut discursul pe care nu-l transcriu aici, îl va reține istoria, dar toată lumea din Izvoru a înțeles cu această Lege a Vaselor Comunicante Sparte va schimba istoria de secole a așezării. Pur și simplu va fi altfel. Vor veni investiții uriașe iar pe malul lacului se vor stabili vedete ca Britney Spears, Dan Bittman, Marian Nistor dac-o mai trăi, Firicel de la Moldova, care nu știm cine este, deci se vor stabili pe malul Dobroieștiului în Golful numit Nu Vreau. Da. După ce am acordat premiul, primul Nobel din istoria județului Giurgiu, m-am retras cu Bu într-o firidă care mirosea a portocale. Era o livadă de portocale adică și mirosea puternic printre aburii de țuică de cinșpe grade și coniac ieftin a terasei pe care câțiva indigeni făceau politică pe marginea premiului că adică cum le va schimba el viața. Că adică degeaba zicea Iohannis că statul român a eșuat pentru că Izvoru, județul Giurgiu chiar demonstrează contrariul. Pe urmă au început să cînte melodia aia lansată aici cu ’’ți se vede un sân‘’ care a devenit hit adică se cântă până la Vieru și Malu Spart. Era seară déjà, și după ce s-a servit un mizilic s-a băut strașnic. În firidă, io și Bu puneam la cale lucrările de toamnă. Trebuia să plivim, să scuturăm piersicul, să dărâmăm gardul care ne despărțea de muzica vecinilor și n-auzeam, să cumpărăm un cocoș nu mai știu de ce, la fel scobitori, indigo pentru scris, tablă iar nu mai știu de ce, așa că am baut și noi un coniac Ararat de șapte stele și ne-am ținut de mână și am văzut că i se vede un sân. I-am și spus: Ți se vede un sân! Am râs amândoi, că plutea așa o chestie care ne unea. Da, ceva care ne unea, naiba știe.