Radu, interpretat de Alexandru Potocean, vine acasă din Italia. Da, așa face. Sunt aproape doi ani de când n-a mai fost la nevastă, la copil, la București. Își sună nevasta, Monica, interpretată de Ada Condeescu. Ea nu-i răspunde, dar îl așteaptă la autogară cu copil cu tot. Copilul lor de 5 ani. De ce nu răspunzi? Ajunși în bucătăria lor, Monica îi spune: Te-am înșelat. El se face că plouă. Zice: Uite, ți-am adus aparat de făcut paste. Ea insistă și-i spune că va pleca de acasă. Până aici e bine, avem curiozitate, tensiune, vrem să vedem de ce s-a spart dragostea dintre ei, căsnicia. Aflăm târziu: Ea a rămas singură cât a fost el plecat la muncă în Italia și n-a mai rezistat, mai ales că copilul, că casa, că o soacră nebună și tot tacâmul. Hai să ne culcăm, zice Radu, necrezând nimic din ce spune Monica sau așa arată. Și aici lucru bun. Dar ea dispare în noapte. Perfect. Așteptăm acum un indiciu ca să explicăm adulterul, una alta. Monica s-a dus însă la o nuntă peste calea ferată. Că așa e scenografia: Casa lor e aici, nunta e peste calea ferată. Se duce și el, Radu, la nuntă. Aici, situația scapă de sub control din scenariu: Începe o bătaie, încep două, nunta se sparge, Monica cântă fals ceva, foarte bun momentul, Radu behăie și el pe acolo, mireasa, bun Luminița Erga, vrea la Atheneu și uităm de Radu și Monica vreo oră.
E dimineață și nunta s-a terminat. O melodie lungă care nu spune nimic. Radu și Monica se întorc acasă. Hai să ne culcăm. Se culcă amândoi, un pat de șase persoane, lângă copilul care încă doarme. Monica îl ia în brațe pe Radu. Final perfect. Dar nu, nu-i așa. Finalul e că Radu îi ia și pe ei în Italia unde se joacă câteșitrei pe malul lacului. Cam așa ceva. Apoi, calea ferată. Da, ce-i cu ea? Păi, ce simbolizează? Cumva desparte două lumi? Nunta și lumea lor? Nu. Și nunta și Radu cu ai lui sunt aceeași lume. Atunci ce face calea ferată? Păi, nu face nimic. În film nu face, dar în realitate pe ea trec trenuri încoace și-n colo.
Un film scris și regizat de Cătălin Mitulescu. Imaginea Liviu Marghidan. O scenografie corectă, Colentina zilelor noastre, dar fără nume, pentru că a trecut prea repede pe generic. Un scenariu cu burți mari. Te cam uiți la ceas. O poveste de dragoste, să zicem romantică, promițătoare la început. Apoi, scenariul luând-o în bălării potențialul poveștii scade.
Sala Radio a fost plină la premiera de sâmbătă 23 aprilie. Rochii negre, rochii roșii, tipe urâte blonde, bărbați grași înalți. VIP-uri. Printre ei un tip de 2,5 metri însoțit de o tipă frumoasă de 2 metri înălțime încălțată cu niște perne cu funde colorate. Parol!! Marna și Vlad îmi sunt martori.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: