Ca de obicei, duminica dimineaţa generalul Manole Ben Manole, cel care apăra Constituţia României în comuna Obedeni, judeţ Giurgiu, dădu adunarea în ceea ce satul deja numise poiana lui Manole. Aveau de discutat: Era bine să cumpere vaci vorbitoare sau nu? Care erau avantajele? Care dezavantajele? Tudor Predescu, macaragiul, luă primul cuvântul întrucât nu se temea de nimic: Trebuie vorbitoare, dom'le, ca să ne putem înţelege cu ele şi să le trimitem în locul nostru ba la alegeri, ba la oraş şi alte d-astea. Mai zice: S-a dus vremea când vaca tăcea, dădea doar lapte şi frunze şi noi o băteam de-i dădeau lacrimile pe tot corpul, da, s-a dus. Mary, femeia din pânză de cort, zise şi ea: Păi, sigur că vorbitoare, că-i poţi comanda cât lapte, câte ouă, câtă marmeladă să dea în ziua respectivă, nu să dea în neştire, şi să arunci restul în Neajlov. Da, da, mai zise cineva din fundul poienii, un bătrân care încerca să trăiască până la 160 de ani cu pastile ruseşti, da, da e bine vorbitoare, c-o laşi acasă şi când te-torci îţi spune când a venit amantul la femeia ta, că viaţa nu-i numa' ouă şi marmeladă cum am auzit aici, e şi reproducţie, e şi naştere, ce ştiţi voi?
Brusc se auzi un zgomot eolian, ceva astral, de parcă ar fi aterizat un OZN. Şi în poiană coborî brusc Sfântul Andrei. Spuse simplu, spre groaza adunării din poiană: Eu sunt Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor. Ba nu, se oţărî generalul Manole, ocrotitorul românilor este Constituţia, uite-o, e la mine în mână, şi aici nu zice nimic de tine. Sfântul nu-l ascultă, intră în cârciumă, îşi luă un plic de seminţe şi se întoarse. E, care-i treaba, cu ce vă pot ajuta? Păi, cu vacile vorbitoare, zise Tudor, care nu se temea de niciun Sfânt.
Da, da, zise Sfântul, luaţi-vă vorbitoare. E mai bine. Pentru ouă şi carne daţi năvală în Clejani, luaţi-le pe-ale lor, că aşa obişnuiţi. Luaţi-le şi femeile. Vacile vă vor transforma pe voi în nişte oameni supuşi, sclavi ai subzistenţei. Restul se chiamă ieşit din istorie.
Păi, ocroteşte-ne, se băgă în seamă Mary, femeia din pânză militară de cort. N-o fac, se ridică Sfântul dând să plece, nu meritaţi. Păi, şi cum să ne ocrotim singuri? N-am făcut-o niciodată!!
Sfântul Andrei abia apucase să se ridice de la pământ, să-şi potrivească aura, dar se opri o clipă şi zise: Începeţi cerându-i socoteală lui Ion Iliescu pentru anii '90 şi-o să vedeţi că totul se rostogoleşte spre adevăr ca un bulgăre. Că voi de adevăr aveţi nevoie, nu de o vacă vorbitoare de engleză, deşi e bine s-o aveţi când mergeţi la Londra. Pa!!!
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: