Pieta

Sculptorul de morminte funerare Panait Setilă, cu atelier în zona Neajlov, se gândea de o vreme să-şi depăşească condiţia, să treacă şi la ceva mai greu în materie de monumente. Aşa, ca Michelangelo. Cam ca Brâncuşi. Sau Moore, naiba ştie, că revistele pe care le răsfoia erau pline de fel de fel de meşteri nu mult mai buni ca el. Ori, el nu vroia neam să rămână la cioplirea câte unui chip sub o cruce sau pe, nu mai vroia să facă din marmură păsărele, amoraşi sau îngeri. Trebuia să facă ceva măreţ, să rămână şi el în istoria sculpturii. Tot răsfoind o revistă dădu de Pieta. Ce mare lucru, îşi zise, să fac şi io o gagică cu un tip în braţe? O nimica toată.
Îşi luă toporul şi se duse în Clejani. La nea' Caliu. Îi zise: Bă, nea' Caliule, mata ai cântat cu Johnny Depp. N-ai putea să-l ţii în braţe şi io să vă sculptez? Da' nea' Caliu n-a vrut, că zicea: Păi, măi, Setilă, cum să-l aduc pe Johnny aici? Pe banii cui? Adică vindem statuia? Pieta lu' Johnny? Cine ne-o ia? Hai, nu mă plictisi.
Panait plecă mai departe. Ajunse la Călugăreni. Aici, la o masă, stăteau Mihai Viteazul şi Sinan Paşa negociind dinţii paşei. Panait le zise: Mihai, ţine-l pe Sinan Paşa în braţe, io vă sculptez şi-i zicem lucrării Pieta lu' Mihai şi Sinan, şi-o vindem în bazar la Stanbul, la Alepp, Damasc, în Ierusalim, unde-om putea. Sinan Paşa vru să-i crape capul da'-l dureau dinţii. Mihai Viteazul îi luă toporul şi i-l înfipse în cap, că bietul Panait abia scăpă cu fuga.
Îndârjit şi ştiind că are mai mult talent decât ăia din reviste, ajunse la Bucureşti. Aici întrebă de Elena Udrea. O văzu şi îi zise: Îl ţii pe Stolojan în braţe şi io vă sculptez. Cu Pieta asta ne umplem de bani. O facem brand de România. Femeia se înfurie: Io să ţiu în braţe pe cineva? Nu cineva pe mine? Panait tremura. Femeia urlă: Te bag în geanta asta mare, te îndes în ea, dau în ea cu bătătorul până-ţi iese sculptura din cap. Vrei? Accepţi? Că-i mai bine aşa. Şi Panait acceptă.

Denis