Denis
01 octombrie 2013
Tablouri dintr-o expoziţie care se scufundă
În faţa ambasadei române din Roma câteva mii de oameni au strigat "România, afară din Europa". * Ăsta este primul tablou, negru, dur, intransigent, vesel, cum vreţi să-i spuneţi. * Apoi, la rând: UMR Reşiţa se închide, Oltchim mai vinde doar o parte a uzinei care produce termopane, dar şi alea foarte scump aşa că nu le cumpără nimeni, cumpărătorul CFR n-are bani, cumpărătorul Oltchim, Dan Diacomescu, n-are nici el bani şi nu i se întâmplă nimic, Adriean Videanu este nevinovat, deşi a furat ceva bani, ba chiar vrea premiul Nobel, Alexa Visarion încă face filme, toate băncile îşi retrag banii din România, în lipsa unei infrastructuri babane se aplică amenzi de miliarde de lei, pentru că bugetul nu mai poate susţine furăciunile, recolta de floarea soarelui, cea mai bună din Europa în 2013, se va vind pe nimic, Rovana Plumb dă unei agenţii de monitorizare două sute de mii de euro, pentru monitorizare, când ar putea da unui salariat de la Ministerul Mediului doar trei mii pe lună pentru acelaşi lucru, bani ca cei ai Rovanei Plumb sunt dirijaţi continuu în direcţii obscure, pe care nu le vom afla niciodată, unul din exemple fiind gazonul de pe Arena Naţional, banii lui Adrian Năstase au rămas lşa Adrian Năstase, justiţia n-a putut dovedi nicio furăciune, ca şi în cazurile Berceanu, Vosganian şi alţii şi aşa mai departe. * Cam ăsta este un tablou vivant al unei Românii pe cale de ieşire din Europa, dar nu ca Băsescu cu picioarele înainte din politică, ci cu picioarele înapoi, ruşinos pentru un popor care la 1989 a avut alte idealuri, speranţe sau mai ştiu eu ce. * Încet dar sigur ne îndreptăm spre un şomaj colosal pentru România, unul greu pentru milioane de familii, iar împotriva acestui fapt e mai greu de luptat, nici nu s-a putut lupta, mai ales că românii încă votează ca înainte de 1989, pentru o sticlă de ulei, un kil de zahăr, sau pentru o pereche de bocanci inscripţionaţi cu numele prezidenţiabilului. * Impostura şi corpuţia fac măcel în acest tablou realist al unei ţări aflate pe marginea prăpastiei de câteva sute de ani, de când minciuna s-a instituit la nivel de politică de stat. * Dacă nu s-a înţeles nimic din material nu-i cu şi aşa mai departe, dar dacă da, atunci din tot sufletul şi aşa mai departe până vom fi înlocuiţi în Europa de Burkina Fasso. * Cu doi sau cu trei de "S", nu ne dăm seama.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Denisule, ce ti-au spus reporterii infiltrati in manifestatia de la Roma? fuse lucratura agenturilor straine, nu?
RăspundețiȘtergereDa, şi nu numai. Mi-au zis şi altele mai groase cum ar fi şi aşa mai departe.
RăspundețiȘtergere