Denis
28 octombrie 2013
Duminică-n familie cu Angela Merkel
Ne uităm la televizor. * E duminică, e frumos afară, iepurii sunt în coteţ, berzele noastre duc copii în Militari, unde e cam sărăcie, câinele nostru a murit de foame, iar noi ne uităm la Ramona Bădescu. * N-ai de ce să te uiţi, e nulă din toate punctele de vedere, n-are haz, cântă ceva cu Direcţia 5, cântă e un fel de-a spune, pentru că nicio melodie a Direcţiei nu se poate lălăi civilizat, apoi, tot ea, Ramona Bădescu, vorbeşte cu Petre Roman. * Nu te interesează. * Aşa că muţi pe ştiri. * Păi, aici e aici, că Crin Antonescu participă la inaugurarea sondei CheVron de la Costineţti, care va extrage gaze de şist. * Sunt acolo prezenţi mai marii litoralului, printre care şi preteni din Vama Veche unde CheVronul va veni curând. * Nu ştim dacă de acum, sau de mai devreme, dar de la Costineşti avem o fotografie cu Angela Merkel la nudişti. * Cred că de acum, altfel ce să caute ditai Cancelarul la Costineşti în ţinuta cum a făcut-o mama. * Probabil că era la plajă cu fetele şi când a auzit de inaugurare au ieşit toate trei, goale goluţe, să vază minunăţie de sondă. * Apoi, Merkel a dat un telefon. * Telefonul ăsta a fost ascultat de americani. * Iată ce au auzit securiştii de peste Atlantic din telefonul Angelei: Mamă, mamă, mă auzi? Da, am ajuns la Costineşti. Nu e chiar gol aici, dar nici nu-i ca la Ibizza. Nu. Avantajul e că poţi face nudism. Da, nudism, mamă, aşa cum facem şi prin Germania. Am găsit zahăr, da. Şi mălai. Avem, avem ce mânca. Pe plajă acum sunt unii de la CheVron cu o ţeavă, da cu o ţeavă, mamă, o ţeavă e o ţeavă, lungă, da, ca s-o bage în pământ şi din pământ să scoată gaze de şist. Trebuie să întrerup puţin, că sunt în jurul ţevii oameni bine îmbrăcaţi, iar noi suntem goale goluţe, şi nu dăm bine, înţelegi? * De câteva zile, telefonul asculat al Angelei Merkel face multă vâlvă în Europa şi America de Nord. * Utilitatea urmăririi telefonului Angelei Merkel, departe de a deveni o problemă internaţională, trebuie dezbătută în emisiunile Ramonei Bădescu, La Măruţă, Acces Direct, la care trebuie invitaţi oameni serioşi ca: Giovani Becali, Tudor Octavian, Ciutacu, Capatos, Serghei Mizil, Paula Iacob şi Monica Tatoiu. * Începe FNT, Fest Naţional de Teatru. * Sunt şi filme de data asta în festival. * Nunta Mută, Undeva la Palilula. * Nefiind multe piese de teatru de văzut, adică de calitate, vor mai rula filmele româneşti: O sută de lei, Păcală, Liceeni, Rocker, Poziţia Copilului, Mihai Viteazul, Dacii, toate capodopere. * Şi aşa mai departe.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: