15 octombrie 2013

Economia României şi viitorul preşedinte

PNL se întruneşte astăzi ca să vază pe cine pune la Min Economiei în locul lu' băiatu' ăla care a furat, da' voia premiul Nobel. * Pentru cititorii noştri ni se pare corect să definim ce este aceea economie şi de ce trebuie mereu un minister în ţara noastră care să se ocupe de ea. * Şi pe lângă minister şi un ministru, care să se umple de bani. * Nu vom da o definiţie, ci, cum ne stă în caracter şi educaţie, vom exemplifica concret un caz de economie. * Să zicem că livada noastră face un măr. * Din cauza prostiei, lipsei de respect sau indolenţei mărul nu creşte, cade la pământ şi o ia la vale spre latrină. * Asta înseamnă în limbaj popular, că economia a început să meargă, că duduie. * În faţa latrinei stă de pază ursul. * El ia mărul înainte să cază în fecale şi fuge cu el în pădure. * Cam asta e economia României şi acum trebuie să vedem de ce trebuie un ministru. * În momentul în care cade mărul de stricat ce e, ministrul trebuie să facă un referat. * Referatul merge la CFR, aşa neprivatizat cum e, cu următoarea remarcă a ministrului economiei: mărul trebuia transportat în portul Constanţa cu TIR-ul şi nu dat pe mâna ursului. * Ministru nu primeşte niciun răspuns. * Atunci se duce în pădure să certe ursul, pentru că din cauza lui nu merge economia României. * Ursul, de loc speriat, îi dă ministrului 20.000 de euro, pentru toată recolta de mere. * Ursul are o mulţime de fraţi şi cele câteva tone de mere îi trebuie pentru iernat. * Ministrul acceptă şi din banii luaţi pe mere îşi face o grădină ca la Versailles. * În grădină pune o casă şi tot aşa. * Apoi, când vine DNA-ul, ministrul îşi roagă colegii să nu-l dea pe mâna lui. * Şi aşa se şi întâmplă. * La Iaşi, Sfânta Paraschiva a adunat numai în ziua de 14 oct o sută cinci zeci de mii de pelerini. * De-a latul a patru zile, la Iaşi au fost cam patru sute de mii de oameni. * Nici un eveniment din România nu adună atâţia oameni, fie el scumpirea pâinii, fie interzicerea pensiilor, fie scurtarea podurilor, fie închiderea Centrului Vechi. * Nici măcar un război de apărare, pentru că în cazul ăsta nu poţi chema sub arme nişte oameni cărora nu le dai nimic. *  Noi am vorbit cu Sfânta Paraschiva să candideze la preşedinţia României la anu' şi a acceptat. * Să te ţii atunci popor ieşit în stradă ca să stârpească corupţia şi impostura din ţara noastră. * Da, din ţara noastră. * Şi aşa mai departe.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: