Denis
07 octombrie 2013
Nimicuri de luni dimineaţă
Teatrele ar trebui desfiinţate. * Să funcţioneze numai cele mici, pe proiecte valabile, aducătoare de bani şi de audienţă, de interese pentru generaţii mai tinere. * Pentru că în teatre s-au format colective de actori şi regizori dinainte de 89, şi care nu mai au niciun proiect, nu aşteaptă decât pensia şi nu lasă locul unor tineri care vor altceva de la viaţă, de la meserie. * Exemple sunt multe, de teatre şi regizori încremeniţi în trecut, cu bune beneficii pentru buzunarele lor proprii: Metropolis, care "pune" într-o veselie Moliere (????) şi Neveste, Naţionalul cu Cehov, sau, am aflat, Iaşul cu Golem, regizat de Hausvater, unul din cei mai mari impostori şi regizori netalentaţi ai teatrului românesc. * Morala: impostura şi corupţia din ţară s-a propagat definitiv şi în teatru, altfel cum? Am luat o singură medalie la mondialele de gimnastică, la sol, datorită Larisei Iordache. * Pentru ca să nu se mai repete această ruşine, de la viitoarele mondiale vor merge la "aparate" cei din guvernele actuale şi trecute care au gestionat problema sportului şi în particular a gimnasticii. ? Astfel ne vom trezi la bârnă cu Dan Agaton, la inele cu Elena Udrea, la paralele cu Hrebenciuc sau la cal cu mânere cu Radu Berceanu. * Ca să nu mai zicem de Piţurcă şi Asociaţii. * Obama a zis că într-un an Iranul va avea prima bombă atomică. * Ea va fi experimentată pe România, pentru că, ştim din surse, s-a constatat că trebuie o altă ţară aici în Carpaţi, cea de acum fiind greşită, veche, plină de impostori şi de corupţie. * S-a găsit după 500 de ani un portret al lui Da Vinci într-o bancă elveţiană. * Tabloul îl reprezintă pe Hausvater colectând bani din toate teatrele din ţară, bani în schimbul cărora nu "pune" nimic. * Nu suntem prea veseli în această dimineaţă, deşi a ieşit soarele, ascultăm Dream Theatre, curăţăm cartofi, spălăm pisica, mergem cu găleata la râu suflecată pân' la brâu, ne punem două pălării nu una şi ne gândim să candidăm, pe strada pe care stăm, la prezidenţiale. * Şi aşa mai departe.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: