10 aprilie 2020

JURNALUL statului în casă, ziua 18

Cu ultima ordonanță mi-a căzut exportul de grâne. P’-un kil de boabe de grâu îmi luam un Pahlaniuk, pe doo de orz un Bukovski și așa mai departe. Și așa mai departe, adică îmi luam filme, proze, citeam scenarii, vorbeam la telefon cu New Yorkul, mă visam la Florența și alte alea numai cu ceva floarea soarelui, miere de albine și cireși. Asta e. Liniștea și faptul că scapi de export sunt mai importante decât miezul de nucă sau o poezie de nu spun nume deși aș putea. Deci sunt foarte, foarte. Și-apoi, la ușă cioc, cioc, cioc. Este Peștișorul de Aur. A intrat așa cum îl știți toți: important, sigur pe el, cu solzi de aur, cu un trident nu-ș cum, cu coroană, deci era cam chici, dar nu mai contează. Zice: Mi-ai lăsat o listă de nume cu pe cine să-ți aduc când ești la anaghie, singur, doborât de tristețe. Credeam că uitase de ea. Uite, mai zice: avem aici pe Împăratul Legumelor, pe Crăiasa Oțetului, Pe Moulin Rouge. Îți trebuie vreunul? Nu. Stă și se gândește. E greu. Dar pe Teodor Hossu Longin?


Foto, THL

Pe omul ăsta, THL de acum înainte, îl știu de când pe Dâmbovița nu curgea apa, de când Marea Neagră era plină de muște, de când Prutul unea malurile Parisului, așa că era logic, în mitea mea, că viitorul lui era pescuitul. L-am ajutat să-și facă o barcă. Ba chiar patru, că una îi trebuia și pe Dunăre când scădea la Hârșova trei cm și când creștea la Giurgiu patru, când la Periprava dădea pe-afară și ceva cu Ion Iliescu că este hidrolog. Ne-am bucurat de vedere. Să bem un sirop, a zis, și a scos o sticlă de vin sec, d-ăla. L-am băut și ne-am apucat să jucăm poker. Cu două cărți. Mie mi-a căzut Popa și lui Dama. Îl băteam mereu, i-am luat banii și a început să plângă. Am înlemnit. Printre lacrimi, zice: am scris o carte. Lacrimile se rostogoleau pe fața de masă și zice: e din Deltă. Plângea cu hohote și adaugă: am prins pește și l-am gătit, și hohotele lui de plâns făceau surdină din ce spunea Vela la televizor. Și-a scos o batistă, dar a trebuit să-i aduc un lighean și continuă: apa din Deltă e sărată, nu poți s-o bei, așa că am băut numai palincă de caise și de gutui, și se înneca de plâns. Peștișorul de Aur se ascunsese în laptop, soarele apusese instant iar plânsul lui se auzea până la tarabele cu icre din Crângași. Mai zice cu ultimile puteri: ți-am adus-o și ție. Au scris despre ea câțiva prieteni care se pricep. Te rog frumos. Mi-a lăsat cartea și-a plecat. Storsese ceva apă din el, mai avea zece kile.


Nu puțini sunt scriitorii fascinați de Delta Dunării. Tărâm miraculos, spațiu născut din apă, pamânt și povești, a fost de fiecare dată sursă de inspirație a unor pagini memorabile, captivându-și total cititorii. Acum e rândul lui Teodor Hossu-Longin să îi (și să ne) descopere misteriosul ei farmec. Și o și face, dar dintr-o perspectivă cu totul inedită: cea culinară! Și sunt convins că, indubitabil, tuturor celor care vor lectura această originală carte o să le lase gura apă! Ca și mie, de altfel...
Ioan Groșan

Teodor Hossu-Longin continuă să-și surprindă cititorii fideli sau aleatori. La 20 de ani de la publicarea primului său volum (Crima și alte povestiri – proză scurtă, premiul de debut al USR) se reactivează și iese pe piața literară cu două titluri bine vândute: Mortua Est (roman, 2017) și 13 cu noroc (proză scurtă, 2018).
Acum, la început de an 2020, Teo ne propune o carte-album pritocită îndelung, împreună cu Valentin Leonov (foto), Cornel Ghiulea (grafică), Andrei Ruse și Dan Iancu (Editura Hiperliteratura). Tiltul cărții-album-unicat este, oarecum, înșelător: 10 povești și rețete pierdute prin Deltă. Și am zis înșelător pentru că, în textul literar al volumului, cititorul va redescoperi cu bucurie ceea ce nu se poate niciodată pierde: farmecul (aproape) inefabil al celor două delte românești – Delta Dunării și Delta Neajlovului (sau Delta de la Comana), cu flora și fauna lor, cu oamenii și istoriile locului, cu arhitectura rurală specifică și, deloc în ultimul rând, cu aroma și gustul unor rețete culinare fabuloase.
Teo Hossu-Longin scrie cu sufletul unui pescar, cu inima unui iubitor de viață, cu… stomacul unui gurmand. Te invită la taclale, la taifas, la flecăreală, la pălăvrăgeală, adică la o lectură familiară, intimă, despre lucruri sau personaje aparent mărunte. Baba Vadra, nea Blându, sora Mara, unchiul Dorofei… Șaran de Ibrail, husaciok boieresc, căciugă coleșită, gligan la kotel…
Oameni și rețete din Deltă. Adică din raiul pământesc unde, încălcând cu bună și minunată știință toate regulile ”civilizației” trebuie să bei ca un lipovean, să mănânci ca un spart și să fumezi ca un turc! Iar dacă nici asta nu este Literatură, spune-mi tu, citiorule, ce este?!?

Adrian Pârvu

Pe seară am terminat cartea. Fusese o zi caniculară și-am citit-o ba pe malul Neajlovului, ba la Dunăre, ba pe Nil sau Tamisa, la umbră, la răcoare, adică p-acolo pe unde-mi zisese Peștișorul de Aur. Și, ca să nu vă mint, n-am făcut-o degeaba, a meritat, că Peștișorul de Aur mi-a zis: Nicio masă fără o rețetă de pește Longin. Cam așa ceva.

D.D.

Un comentariu:

Lăsați răspuns aici: