Foto, arhiva E.M.
În fiecare dimineață în deșertul din fața ferestrei mele vin două ființe pe care le-am numit Olga și vulturul. Nu știu de ce Olga și poate că și vulturul are un nume. Nicu. Pamfil. Și iar nu știu de ce. Mă uit atent la amândoi. Par să fi văzut ceva important. Urmăresc o pradă suficientă pentru ei. Poate un cal sau un drapel. Olga și vulturul sunt contopiți, așa cum, dacă îmi aduc bine aminte, sunt contopit eu cu noaptea de 21 decembrie 1989. Nu-i tot aia, dar în acest colț de pagină zic și scriu ce vreau eu. Am încercat să le dau de mâncare. Azi, de exemplu, urzici. Clătește organismul. Alungă ceva. Mărește pensia. N-au vrut. Azi dimineață însă, s-a întâmplat ceva incredibil: s-a auzit mai întâi un trosnet lugubru, o lovitură grea. Și văd cum Jupiter a intrat cu forța în curtea lui Pluto prin ușa a patra. A sfărâmat-o, bum, bum. La așa manifestare dură de semn zodiacal, femeia și-a întors capul spre mine. Am înlemnit. Zice:
‘’În curând, la orizont, își va face apariția armata cubaneză. Fiecare soldat cară în spate, în niște ruscacuri uriașe, miliarde de stoluri de furnici. Asta pe lângă arme, sulițe, seringi, ace, scuturi, mitraliere și tancuri. Ca orice armată. Vin cântând, pentru că furnicile sunt viitorul planetei. Acum sunt aduse doar ca să lupte cu Virusul, să-l devoreze dacă se poate. Sunt antrenate pentru lupta contra Covid 19. Vom vedea. Să nu te opui. Când trec prin sufrageria ta să nu le calci în picioare. Le dai urzicile. Vor trece mai departe și vor curăța planeta. În timpul ăsta, armata cubaneză va sta la tine în dormitor. Este ostenită. Fă-i o cafea cu suc de migdale. Nimic să nu ți se pară inutil sau în plus. Dacă infanteria cere un pepene, dă-i. Îți va mulțumi multă lume.
Primul va fi Trump. Te va invita în New York și-ți va propune să stai în locul Statuii Libertății. Tu acceptă. Nici un român n-a ajuns la o asemenea recunoaștere mondială. Nici măcar ăla care a inventat stiloul, Dobrin. Înțelegi? Plec. Voi veni și mâine dimineață, apoi, odată ce armata cubaneză și furnicile își vor fi făcut treaba, eu și Krak vom zbura de aici. Pentru totdeauna. Cum cine e Krak? E vulturul, iar eu sunt Olga.‘’
Olga s-a urcat între aripile lui Krak. Păsăroiul a întrebat: încotro. Apoi, i-am văzut doar un punct deasupra deșertului. Un vârf de ac la orizont.
D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: