Reformica culturii

Cetățeanul Bucur Obor din comuna Obedeni, județ Giurgiu, de profesie privitor la gard se hotărî să plece la București ca să devină ministrul sănătății. Adică să-și arate sprijinul pentru efortul depus de guvern la sănătatea românilor, pentru eradicarea șpăgilor din spitale și pentru micșorarea numărului de bolnavi. Avea totul clar în cap de cum avea să facă: Mai întâi va dezinfecta spitalele. Bolnavii vor fi trimiși acasă, iar după dezinfectare nu vor mai fi toți primiți înapoi. Ci prin licitație. Se organizează licitații de câte 300 de bolnavi și cine dă mai mulți bani transparent ăla e internat. Ideea i se părea bună și odată acceptată de ministrul Cioloș și aplicată cu inteligență va goli spitalele de prefăcuți. Nu putea să plece singur, așa că își strigă câinele: Laurențiu!! Plecară amândoi spre București într-o dimineață care prevestea numai lucruri bune, realizabile mai ales la nivel de reforme, la nivel de guvern: Ciorile zburau câte două, gușterii ieșeau la piață cu marfă babană iar unele femei cu fuste tare scurte mergeau la râu să se înmulțească conform proverbului "Aplecată pân' la brău spălam rufele la râu".

Pe drum, înainte de stația Maxi Taxi Bucșani București se întâlni cu prietenul lui Titircă Solmajor, și el din comuna Obedeni, județ Giurgiu. Unde ai plecat, bă, așa devreme? La București. Păi, de ce? Ca să-l înlocuiesc pe Vlad Alexandrescu la ministerul Culturii, vreau să dau și io mână de ajutor, de reformică vorba lui Iohannis la cultura asta română. Păi, e Corina Șuteu acuma. Păi, da, dar eu am o reformică mai deșteaptă, mai modernă, mai viabilă, nu știu dacă mă-nțelegi. Nu, nu-nțeleg, că eu vreau la sănătate și n-are legătură. Uite c-a venit Maxi, hai, că-mi povestești în mașină. Zi!!. Uite, de exemplu la Operă. Domle, păi, să ne lase pe toți să cântăm. Cine vrea din Obedeni, din Bucșani sau Vadu Lat, Moment of Silence sau Băieții plânge, păi trebuie cântate cu voce tare la operă nu la radio care nu are toată lumea. Înțelegi? Da. Apoi, Cumințenia Pământului e nevastă-mea. Nu m-a-nșelat niciodată în ultimii 40 de ani. Niciodată. Tu știi cum vine asta niciodată? Și-atunci o punem la MNAC, îi facem un preț să zicem 10 milioane de euro și jumate dă Ministerul Culturii jumate dai tu cu oamenii din sat. Păi, de ce noi? Că numai voi știți că a fost fată cuminte. Păi, dar și cinci milioane de euro e mult, băi Titircă. Pune și tu un euro, doi acolo, că nici prea cuminte n-a fost. Tu nu te-ai întrebat cum de ai 12 copii din care unul negru? Și dacă devin Ministrul Sănătății nu-i normal să-i dau lu' Cumințenia asta a ta asigurare de sănătate? Ba da! Păi, vezi? Asta-i reformică? Da' ce-i bă? Reformica e atunci când ne umplem mai puțin de bani. Când e Reformă, când e Revoluție ne umplem baban. Nu-nțelegi?

Mașina ajunse în București. Bucur îi spuse lui Titircă că n-ar mai vrea la Ministerul Sănătății, ci la Uniunea Scriitorilor. De ce, bă? Am scris și io o poezie și n-am cui s-o spui. Așa, poate o public. Ia, zi, să auz. Bucur începu să recite: "Câinele meu lătra pe câmpie/M-am gândit c-o fi nebun de legat/Da' legat era c-o frânghie, ham, ham, ham, ham!!!" Excelent. Excelent. De ce n-ai spus bă așa? Abia acum înțeleg, să dădu deștept Titircă. Da, da, abia acum înțeleg. Și coborâră amândoi din mașină.

Denis