EXPERIENȚA ONION. GREEN ONION

Echipați cu bunăstare și baticuri galbene, cu bere și ciorapi mov, ținuta obligatorie a celor de la Arta Sunetelor, ne-am dus la The Pub, 20 aprilie, 2023, unde se lansa Troubled Mind. Eram Cornel S 1, Cornel S 2, Radu B, Radu L, Mircea Ice Man, Oana Nuș Cum, Florentina L, Mirela G, Vintilă, io, vreo două babe în spatele meu, două perechi în stânga, lume multă cu pălării albastre și urechi roz, și vreo patru puști de 20 de ani care se constituiau într-o trupă rock. Al lor era CD-ul care se lansa, Troubled Mind. Își spuneau Green Onion Experience, GOE, după ce pe la începuturi erau doar Onion Experience. Începuturile care datează de prin 2019 când au debutat la Cluj Blues Festival din anul cu pricina, alături de The Gamblers, Serbia, și Kyla Brox, Anglia. Debut promițător. Grupul avea în jur de 17 ani. De atunci datează, dacă nu ne-nșelăm, melodia Johhny Lad, care ne-a atras nouă atenția. Ne-am zis: aici e ceva. Băieții s-au format la Academia Voltaj.

Apoi, au constituit grupul. Buuuun! Noi i-am auzit prima oară la Brezoi 2022. Ne-am zis atunci că dacă trupa rezistă frământărilor vârstei: gagici, bani, părinți, școală, cariere solo separate, dezertări, vor ajunge cunoscuți. Și iată-i la The Pub București în 2023, cum spuneam. Cu un repertoriu bazat pe compoziții proprii, ceea ce este promițător. Amintim câteva: Troubled Mind, Tell Me Why, Out and Again, You got Me și Jungle Run. Stilul afișat până acum, până își vor cristaliza personalitatea ca trupă și ca muzicieni, este un amestec de rock, blues, progres. La care se adaugă încercările solo ale solistului chitară și voce Vlad Mocănescu, și a unui sax, nu știm dacă permanent, care aduce calitate compozițiilor. Un stil agresiv pe alocuri, de calitate, cu secție ritmică în față sau riff-uri de chitară care subliniază linia melodică. Deci ceva bun. Totul într-un spectacol de calitate de nota 10. Pentru că noi suntem un băiat înalt și n-avem complexe, am vorbit cu solistul Vlad Mocănescu, de departe liderul grupului. L-am întrebat de ce nu ies trupele rock românești în Europa, în lume. De exemplu, trupa lor în deschidere la Pearl Jam sau Radiohead, naiba știe. Mi-a răspuns că nu există interes din partea ucmr-ului și a altor instituții abilitate cu promovarea muzicii autohtone în lume. Mai bine zis nu interesează pe nimeni. Ei, ei GOE, își vor alcătui un fel de staff care să se ocupe special de chestia asta, pentru ca, de ce nu, GOE, să cânte în deschidere pe Wembley la nu-ș care trupă babană. Zicem și noi.

Meteahna asta cu neieșitul trupelor din țară e mai veche îi zic. În timp ce noi behăiam Lalele, Lalele, din Ungaria venea la noi Omega. În vremea aia auzeai de Lokomotiv GT sau de Beach Boys. De la noi doar de Olimpic 64 care cântau înghesuiți prin 303. GOE, îmi mai spune Vlad, pregătește un turneu major. Nu se ocupă el, nu știe toate datele, dar se va auzi. Vârsta și calitatea stilului, ritmul și compozițiile, look-ul și vocea lui Vlad îi recomandă ca o trupă de viitor. Solidă. De concert. De turneu. Îi pomenim pe băieți, pentru că, nu-i așa?, Vlad nu cântă singur. Sunt Vasile Dică, chitară ritm, Darius Blaj, bas, Peter Dragu, baterie și Vlad Mocănescu de care tot zicem, solist chitară, voce, compozitor. Buuuun! Pe la sfârșitul concertului lansării din negura sălii a izbucnit pe scenă un grup de fete de vreo 15, 17 ani, probabil născute în seara cu pricina la The Pub, așa erau de mici, care fete au dansat, au hăulit, s-au zbuciumat în ritmul celor de la GOE. Ele ne-au aminitit de anii 62 ai secolului trecut când fete de vârsta lor își rupeau hainele la concertele Beatles. Și uite ce mari au ajuns. Sperăm că și GOE. DENIS DINULESCU