Pompieru’ Atomic nu era un copil cuminte. Ascultător. Din ăla care să pape tot ce-i punea mama în farfurie. De exemplu, la nici două luni la cât are acum, deși n-are colici, urlă de parc-ar avea. Urletele lui insuportabile zguduie cartierul și-l aprinde. Sinistrul distruge blocuri, case, mașini. Sau: într-o seară când mama lui era plecată din oraș la Concursul anual de bătut covoare din districtul vecin, el a luat un chibrit, a aprins casa, leagănul în care-și făcea veacul, a dat alarma la 112, a deschis geamurile pentru ca vântul să întețească focul, așa cum citise, a aruncat pisica în vâlvătaie și a făcut cerere să fie admis la secția de Pompieri Atomici de pe strada noastră. Cerere care-i fu aprobată. Ai zice că semăna cu unul din părinți. Cu tata sau cu mama. Cu tata nu, știm sigur. Despre el alte informații nu avem. Dar nici cu mama lui nu semăna. Pentru că mama lu’ Pompieru’ Atomic era o mare colecționară de timbre. O filatelistă reunoscută pe plan mondial. Ori, ce legătură să existe între micuțul Pompier Atomic și o asemenea doamnă care umbla mai mereu cu clasoare sub braț? Dânsa colecționa numai timbre cu porci. Era cea mai mare colecție din lume. Când aveai nevoie de un porc o sunai pe mama lu’ Pompieru’ Atomic: doamnă, vă dau zece mii de lire sterline pe un porc vechi de cinci mii de ani. Și, pac, aveai timbrul cu porcu’ vechi pe el. Toate astea până-ntr-o zi de iunie mi se pare. Iunie anul trecut. Atunci când mama lu Pompieru’ Atomic era plecată la un Concurs de dezvoltare personală în țara vecină. Micuțul s-a apropiat de un porc alb din colecție, l-a spart, foto, a luat banii și s-a pierdut în lume. Pe unde ajungea, plătea vagabonzi să dea foc la oraș. La comune. La văi, sate, munți și arhipelaguri. La scene cu trupe rock. De exemplu, pe Wembley cântau Radiohead. Lume multă, ciopor. O tipă subțire, ahtiată după rock progresiv, l-a văzut și a dat alarma: uite-l, vine să ne dea foc! Omorâți-l! Luați-i chibritul! Tot stadionul s-a luat după el. Zeci de mii de oameni cu coase și topoare, cu ce-aveau la ei, cu sulițe și polonice pline cu zeamă de arțar au început să gonească după Pompieru’ Atomic. Singura care l-a ajuns din urmă a fost tipa subțire care l-a văzut prima. Așa că s-au iubit până la adânci bătrâneți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: