Găina abia aștepta să i se scoale cocoșul ca să urle la el să plece odată la muncă adică să-și ia vioara și să cânte cât e ziua de lungă la mare sau aiurea ca să aibă ce mânca amândoi la iarnă. Lasă că avea un piept generos, dar de cum se sculă cocoșul țipă la el: ia-ți căcatul ăla de vioară, du-te la Vamă cum face Chirilă ăla, cântă toată vara și vino cu ceva bani pentru la iarnă. Că, la iarnă pe cuptor, om face și noi trei ouă și n-o să fie de colea. O să ne mândrim cu ele. Cocoșul se dădu jos din pat, se scărpină la coaie, își puse ochelarii de soare și se duse să se spele pe dinți. Avea dreptate găina, avea dreptate. Nu știa să cânte la vioară, așa o mințise, dar o luă și se duse la Vamă. Tac-so îi spusese: înveți de unde furi. Dar de unde să fure ca să învețe vioara? Chirilă nu era, Ada Milea nu era, Vintilă nu era. Așa că intră într-un cort și fură degrabă o punguță cu doi bani. La Conservatorul din 2 Mai n-a fost primit. Nici la ăla din Limanu. Așa că se întoarse acasă la găina lui. Fără griji materiale, cei doi făcură întradevăr trei ouă pe cuptor. Primii doi erau proști de-a binelea, semănau cu primul ministru, dar al treilea era ceva de el. Așa că îi spuseră: dacă ne-o aduci pe fata lui Verde-mpărat ți-o dăm de nevastă și-ți luăm vioară nouă ca să ai la iarnă cum face Chirilă ăla. Oul plecă la drum. În Vamă se întâlni cu doi puști care plângeau de zor. Stăteau într-un cort și lacrimile le ajunseseră la brâu. A aflat de la ei că cineva le furase punguța cu doi bani, ultimii lor bani, și că nu mai aveau cu ce să se întoarcă acasă, cu ce să-și termine studiile și centura Bucureștiului, să facă copii, să înoate în Atlantic, să-și cumpere în Catedrala Neamului un apartament și câte și mai câte. Își aduse aminte de punguța cu doi bani pe care o clocea găina, mama lui. Se duse la poliție, așa cum e în România Normală. Cocoșul fu arestat. Găina băgată la complicitate. După 60 de ani, oul se făcu mare și-și dădu seama că făcuse o greșeală de neiertat. Se duse la Vamă. Cei doi puști, acum niște bătrânei de vreo 70 de ani, erau tot pe marginea cortului. Îl văzură. Ce ou mare, spuse bătrâna invidioasă. Cât ale tale. Și-l striviră instant. Ieși o omletă mare, galbenă, de invidiat și eu am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea-șa. Simplu, fără menajamente.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: