Cum veneam noi așa de la Premiile Gopo eu și Relu, foto, Un veac de singurătate a trecut pe lângă noi. Relu susținea că să ne babardim porno că a luat premiu, dar eu nu voiam cu Relu, ci cu una din urâtele alea de la gală. Era frig, ce să zic? Undeva în țară ningea, ce să zic, undeva în țară nu veneau banii de la guvern pentru românii care au adăpostit refugiați din Ucraina, ce să zic, iar noi pluteam pe aripile filmului românesc, ce să zic? Eu i-am spus lui Relu că aș scrie un scenariu cu Ciucă care plagia de mic. Orice. Și că de-asta l-au trimis ai lui la oaste că nu mai avea ce prin sat pe acolo. O vacă ceva, nimic. Perele care cădeau benevol. Pepenii care se-ndulceau fără rost pe câmp. Nimic, ce să zic? Veacul de singurătate a făcut la stânga, noi după el. P-ormă Relu a zis că ce frumos e în septembrie la Veneția, dar nu cadra cu pijamaua cu care a prezentat Alex Bogdan Filantropica. La Gopo ne referim. Pijama roz. Și numa’ ce ne bălăceam noi prin holul TNB și ne bucuram că filmul românesc este subfinanțat că Un veac de singurătate s-a întors spre noi și a zis: Și-apoi, copii, mai este un motiv pentru care publicul autohton nu intră la filmele românești, ăla că nu se înțelege ce vorbesc actorii întrucât n-au pic de dicție și că urgent filmele trebuie subtitrate din română în română. Avea dreptate. Greu se-nțelegea ce spun premianții în direct la Gală, d-apoi în film. Și uite-așa mi-am dat seama că filmul românesc nu este o industrie ci o coțcăreală de telefoane, de intervenții la cnc, de filmat cu o singură cameră, fără sonor, plină de impostori, și Un veac de singurătate mi-a zis să gândesc mai încet că se aude. Așa și?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: