12 mai 2022
TOȚI ARE DREPTATE
1. Ștefania, melodia Ucrainei la Eurovision 2022, nu te dă pe spate. E ceva ce se cânta prin anii 80 în vestul UE. Acum e cu ceva costume populare, dac-or fi populare că nu ne pricepem, ceva ritm, tinerețe, și solistul cu fluier. O combinație folclor rapp care se practica și prin Carpați în anii 70. Ni se spune că e vorba de grupul Kalusha. Vom vedea.
2. Trenulețul, melodia Moldovei la Eurovision 2022, este ca toate celelalte compuse de Zdob și Zdub. Seamănă două picături cu oricare vreți dvs din repertoriul grupului moldovean. Acum însă e vorba de un tren, deci ceva ritm, din nou folclor, căđe rock nu poate fi vorba, că cine a mai auzit de rock moldovean semn de-ntrebare.
3. Llamame, melodia României la Eurovision 2022, este la fel de proastă ca tot ce se compune în materie pe plaiurile mioritice. Ceva plăngăceală la început, ceva filmat neclar ca să de impresia de o mare tulburare interioară, ceva ritm nu știm cum. Cântă WRS, se pronunță Urs. Urs, 21 de ani, e și numele solistului. El s-a stabilit la Londra crezând c-o să-l atingă talentul lui Lennon sau Richards în materie de compoziție, dar tot ce-a compus până acum figurează doar în topuri bulgărești care încă nu sperie UE.
4. A’ma să nu credeți c-am pomenit de Eurovision pentru că e un festival care face gaură-n cerul muzicii. De loc. Este însă singura manifestare în care muzica din est se aude. Altfel cine aude de rock rusesc, de blues românesc sau de orice alt fel de muzică est europeană? Noi, în mod special, suntem în afara muzicii de orice fel.
5. Cioc, cioc, cioc războiul mondial bate la ușă. Se scrie cioc, cioc, cioc dar se pronunță ciucă, ciucă, ciucă în care avem încredere că războiul ne va ocoli așa cum ne ocolește după cum vedem bunăstarea.
6. Zicea cândva George Patton, mânca-l-ar Călimara de general american: Cu nemții ăștia ne-am bătut degeaba, dușmanul nostru este armata roșie. Era prin 1945, nea George se putea repezi până la Moscova cât ai clipi. N-a făcut-o și uite ce pățim.
7. La Poșta Română: Dați-mi, vă rog, un timbru cu imaginea lui Ciucă, d-ăla de doi lei, și-un kil de salam de vară. D-ăla uscat. Și pempărși, pempărși aveți? Cinci sute.
8. Ne dăm seama privind guvernul României că proștii sunt antipatici nu numai în filme. Să vedem, de exemplu, ce zice Dîncu, ministrul apărării: Industria de apărare are două viteze. Una privată și una de stat. Nenicule, nenicule!!
9. Rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,8% în luna aprilie a acestui an, de la 10,2% în luna martie, conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Cele mai mari scumpiri au avut loc la gaze, de 85%, cartofi, de 41% și la energie electrică, de 40%. Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 16,35%, mărfurile alimentare cu 13,54%, iar serviciile cu 7,11%, față de aprilie 2021, susțin oficialii de la Statistică. Niciun produs nu s-a ieftinit, singurul preț care a rămas neschimbat fiind cel al biletelor de tren.
10. Pe șestache așa, că sanchi suntem în UE, NATO și puțim de democrație, în țara noastră dragă s-a perfecționat un mecanism de anulare a drepturilor individuale și colective.
11. HOROSCOP. Taur va fi mutat în locul Balanței. Nativii crapă de fericire că e cald. S-a hotărât chiar acum în miez de noapte de către CSAȚ, generalul Ciucă a semnat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: