A fost coadă la cursa aeriană Bucuești Sighișoara din această dimineață. S-a întins pe doi km. Cu papornițe, copii în spate, șifoniere cu patru uși, motorete Carpați, plase cu cartofi, măști de gaze, creioane, coli albe de hârtie pentru turnat pasagerii, iar copii, un domn cu pălărie, cinci stewarde spaniole care nu înțelegeau nimic din ce vorbeau miile de pasageri care se îmbarcau pentru Festivalul de Blues din Sighișoara, 31 martie - 1 aprilie. La scara avionului a fost ceva vânzoleală, s-au aprins lumânări pentru cei decedați, mirosul de ulei încins plutea în aer, roțile avionului erau dezumflate iar colac peste pupăză cerul era negru ca smoala, da' chiar ca smoala, că nimeni nu mai văzuse așa ceva în afară de Casa Scânteii care trona deasupra.
Avionul era unul din ăla modern fără aripi, ca să anuleze frecarea cu aerul, așa că ajungea la Sihghișoara în patru minute, două până la Brașov, alte două până în capitala bluesului din acest sfârșit de săptămână. Și a decolat. Cu zgomot specific. A făcut-o de parcă săream la groapa cu nisip, că toate bagajele ne-au aterizat în poală și abia atunci am observat că eu aveam coleg de scaun un motan. Unul verde cu nasul mare. Era înarmat și i-a zis să-mi țin gura. Avea un tun de 88 d-ăla german pe care-l curăța de zor cu o felie unsă cu miere. Și dăi și dăi, zbura avionul și stewardele spaniole, parcă japoneze nu-mi dau seama acum, ne aduceau conserve pe care nu aveam cum să le desfacem că toți ne uitaserăm desfăcătoarele acasă. Al meu era într-un dulap enorm, nedeschis de când l-am cumpărat, ci doar un sertar era funcțional, acolo unde-și făcea generalul Manole Ben Manole lecțiile la Constituția României.
Cu un zgomot brusc, avionul a oprit deasupra Ploieștiului. Era control și n-aveam voie să aterizăm. Au venit niște vameși electrici, pe mici navete spațiale, care ne-au confiscat alcoolul că adică au spus că la Sighișoara nu se bea, se cântă, alte chestii. Toți pasagerii erau nervoși, așa că eu i-am făcut semn motanului de lângă mine care a armat tunul și i-a zburat pe vameși de lângă avion. Înțeleaptă decizie și avionul trecea munții acum, unde mii de daci îmbrăcați în alb votau cu PSD chiar dacă nu erau alegeri, iar Europa trecea cu nu se știe care din viteze pe lângă țara noastră iar noi ne-am bucurat.
Se vedea Sighișoara la orizont, un oraș vechi, neîntreținut, cu străzi pavate prost, și când motanul de lângă mine s-a prins că aterizăm a sărit din avion. M-am uitat după el. Era un râu acolo, în el a căzut. Ne-am făcut semne, că adică io să părăsesc repede aeronava că cade, iar el să fugă mai repede spre Europa. Așa că au început să cânte John Lee Hoocker cu Santana și m-am cazat la un hotel din Cetate. Poate prea târziu. Poate prea târziu.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: