1 fev 1254. Trebuie să învăț un joc de societate. Poate două. Florica zice: învață, bă, și tu un joc, două de societate, că ce faci cu băieții ăia toată ziua? Bun, învățați de rupeți, dar după aia? N-o să puteți bea, deși la Moscova e gălăgie mare cu vodca în unitățile militare. Uite, hai să te învăț șah. Am găsit tabla, am întins-o, dar n-aveam figurine. Decât un cal alb amărât. Am jucat cu el. L-am trântit de colo, colo, dar nu puteai să dai mat, așa că animalul s-a șucărit și a plecat în curte. Ne-am gândit la alt joc. Bunică-meu, zice tot Florica, știa popice. Nu-i mare lucru. O pistă, o bilă și câteva popice, vreo opt. Dai cu bila, le răstorni și câștigi. Hai, să vedem. Am găsit bila, am ieșit în curte și-am aruncat-o pe o pistă imaginară. Bila, grea de cinci kile, a spart geamul vecinilor, a dărâmat un acoperiș și s-a înfipt sub fusta vecinei. Nu era bine, prea multe stricăciuni. Lasă, a zis Florica, o să patentăm popicele astea când ne mutăm la Obedeni, mai jos pe Neajlov, acolo e o cârciumă, Evelyn, facem campionate naționale, internaționale, d-astea. Hai, pleacă la școală, întoarce-te general. Le arătăm noi.
5 iunie 1960. Până să plece trenul de Moscova ne-am dus la film. Vedem În căutarea tatălui pierdut, documentar în care e vorba de John Ctin Brâncuși, adică de fiul nelegitim al marelui Brâncuși făcut cu Vera Moore o muziciană din Venezuela rătăcită prin Paris. Adică nu rătăcea de colo, colo, ci dădea concerte în toată regula. E, chestia e că bătrânul Brâncuși nu și-a recunoscut niciodată fiul, și că John, acum un moș de 80 și ceva de ani vrea să fie recunoscut. Migăleală mare. Ce să vezi, că bătrânul John vine în vizită și la Tg Jiu, dă și prin Hobița, și mare minune că zicala aia a lui Brâncuși, v-am lăsat săraci și proști, v-am găsit și mai săraci și și mai proști, se potrivește de minune și acum. Florica mi-a zis: bă, da puteau să le bage în documentarul ăsta și pe Antonia asta frumoasă sau pe Mihaela Rădulescu, ca să mai tensioneze puțin trăirile moșului. Prin sală umbla un om care vindea pepeni pe întuneric. Am luat și noi doi. Am scos cuțitele și i-am mâncat până s-a terminat proiecția. Nu era treaba noastră dacă filmul era mișto, noi ne-am petrecut o oră cu un pepene excelent. Ba chiar am vrut să stăm și la cel de-al doilea film: Afacerea Est al lui Igor Cobileanski, dar Florica a zis că pierd trenul și că un asemenea film o să ni-l dea la școală la lecția de capitalism feroce. Așa că am plecat, am aruncat sâmburii pe jos cum făceau toți, feliile în capul unei babe care se rânjea la mine și gata.
7 sept 1970. Florica are viziuni corecte, face predicții uluitoare, așa cum fac toate femeile cu sânii mov, urechile verzi și sexul galben cu picățele albastre. Zice: O să ne instalăm la Obedeni și-o să facem Campionat Mondial de Popice, tu o să fii general și-ai să aperi Constituția României, iar eu cu Costache Ben Costache o să-ți apărăm onoarea de familist. Vai, cum o să fie!!!, și-i curgeau lacrimile de fericire.
2 mai 1962. Dar să nu ne grăbim. Este abia data la care, în România, se termină colectivizarea. Deci mai e.
Institutul de Literatură bună CĂLIMARA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: