Interviu plauzibil cu domnul Ion Iliescu - partea I

Domnul Iliescu mi-a deschis ușa bine dispus. Așa ne-a răspuns și la telefon, mie și Aidei: dau oricând interviu Călimării cu Cerneală. Avea o găleată în mână, se ducea să ia apă de la cișmeaua stradală. Apă, bună, curată, m-a asigurat. Dulce hrănitoare, mi-a mai spus și s-a întors într-o secundă. Am băut încet, prevăzător și dialogul s-a legat firesc, de parcă ne cunoșteam de la Moscova, din școală.

Reporter: Din Oltenița direct la Moscova, un drum surprinzător, inedit pentru acele vremuri, anii 50 probabil. Erați îndrăgostit iremediabil de apă, ați iubit Dunărea la Oltenița și ați fost după ea la Moscova? Sau cum?
Ion Iliescu: Am absolvit, într-adevăr, secția de apă caldă de la Moscova, dar acolo am fost repartizat, nu plecai de acasă, cum eram eu din Oltenița, cu apa caldă în cap, nu. La Moscova puteai fi repartizat și la poezie, artă, literatură, organizator de spectacole de teatru, manager, vânzător și dizident mai știu eu unde, dar mie mi-a plăcut apa, am devenit ceva ce se chiamă în limbaj popular hidrolog, ca să nu intrăm în amănunte sau sinergii acolo unde nu sunt.
R.: Și Nicolae Ceaușescu a fost la aceeași școală, dânsul s-a întors general de armată sau de securitate și a condus România. Nu cumva e vorba de același lucru și în cazul dvs? V-ați întors de la Moscova și ați condus România!!! Similară situație.
I.I.: Nu, la mine a fost altfel. Eu am fost emanat de revoluție, nici nu m-am gândit vreodată să conduc țara asta, atunci, în decembrie 89, eu mă pregăteam să mă duc în munți să studiez apele repezi ale Mureșului. Sunt niște particularități ale sale, ale râului, care trebuie evidențiate în procesul penetrării râului, Mureș evident, în apele Oltului și așa mai departe.
R.: Și cine îi comanda lui Virgil Măgureanu? Că nu era de capul lui. De cine asculta? Nu de dvs?
I.I.: Nu, era de chiar capul lui, stabilisem doar să luptăm pentru bunăstarea țării, ceea ce s-a și întâmplat.
R.: Și cine și-a dat aprobarea pentru primii milionari de carton ai țării? Pentru devalizarea Bancorex? Altele.
I.I.: Acestea au fost niște evoluții corecte ale societății: apare capitalul de stat, brusc apare și cel privat, se îngemănează, lucrează împreună, apare capitalul public privat cu care poți să faci râuri, fluvii, ape curgătoare bienențeles. Ape care contribuie la export import.
R.: Cum a cazul la Sorin Oprescu.
I.I.: Exact.
R.: La Institutul de Literatură al agenției noastre se lucrează de zor la o piesă de teatru numită Ion Iliescu student la ape. Acolo e o scenă în care Andropov, fostul șef al URSS, bea apă cu dvs. Sunteți într-o sală plină ochi de apă, mai bine zis în apă până la gât, și numărații peștii care se hlizesc pe lângă dvs. Ați vrea să jucați un rol?
I.I.: Am auzit de această piesă, de acest spectacol vesel. Mă bucură nespus că predispoziția dvs pentru ironii, dar vârsta mă pune de-o parte, mă face să las locul altora mai tineri ca mine. Nu mai țin minte ce vorbeam cu Andropov, așa că am să viu la premieră dacă mă invitați.
R.: În mod normal, tot ce însemna apă în România trebuia să fie atribuția dvs: inundații, ploi, aluviuni, irigații. În loc să faceți acest lucru, ați condus țara, ați câștigat două alegeri. Era o chemare? O datorie? Așa vi s-a spus la școală?
I.I.: Era un vid de putere care trebuia ocupat. Eu eram acolo. M-am uitat în ochii lui Militaru. M-am uitat în ochii lui Sârbu. M-am uitat în toți ochii. Toți îmi cereau ceva. Și-atunci am înțeles. Am lăsat găleata cu apă deoparte, că mă pregăteam să duc apă revoluționarilor, deci am lăsat găleata deoparte și m-am avântat în conducerea țării. Restul e istorie.
R.: Da, istorie, o istorie a apei potabile dimpreună cu o istorie a unei țări care acum, iată, iese din istorie.
I.I.: Nu, nu va fi așa, poporul român are resurse. Nu vreți o cană de apă fierbinte? Fiartă de mine după un procedeau necunoscut?
R.: Ba da.

Agenția CĂLIMARA