Neamul Șoimăreștilor

Neamul Şoimăreştilor era un bou. De-o prostie rar întâlnită. Aşa, ca bărbat, arăta bine însă. Scund, brunet, buze senzuale, urechi clăpăuge şi-un tricou albastru inscripţionat într-o limbă necunoscută lor. De când apăruse la noi în garnizoană am ştiut că este tipul de comandant înnăscut. Vorbea limpede, explica amănunţit, lovea cu aplicaţie orice neatent şi nu dădea pauze niciodată. Neamul Şoimăreştior, deşi nu era decât căpitan, preda tactica, o materie hărăzită numai coloneilor sau generalilor de brigadă. În sala de clasă ostaşii îl ascultau întotdeauna uluiţi.

Neamul Şoimăreştilor: Tactica pe care trebuie s-o aplicăm noi, românii, trebuie să aibă o eficienţă maximă. Puţin costisitoare, dar cu rezultate colosale. Să ne imaginăm că duşmanul vine pe pod. Nimic mai simplu. Când cei un milion de soldaţi inamici sunt deasupra apei, noi cu două, trei fierăstraie tăiem pilonii hărăbaiei şi duşmanul se înneacă tot, nu mai rămâne din el nici infanterie, nici aviaţie, nimic, totul e pe fundul apei, iar soldatul român lasă apele să curgă o zi, două, ca să îngheţe bine duşmanul, şi trece la capturi de război, că e voie. Să zicem însă că duşmanul vine prin aer. Soldatul român e cu binoclul la ochi şi vede zmeele încărcate cu trupe inamice încă de deasupra Ungariei, aşa că se pregăteşte de atac. Otrăveşte fântânile, vede care femei sunt gravide şi le ia cu el în codru şi aşteaptă. Duşmanii n-au unde ateriza, pentru că ard grânele, câmpiile şi munţii. Singurul loc liber e pe pod. Aterizează. Nici nu desfac bine zmeele din chingi, că soldatul român taie cu fierăstrăul pilonii podului, iar ăsta se prăbuşeşte într-o apă rece de minus şaizeci de grade. Pentru că, tineţi minte, idioţilor, întotdeauna când cade podul sub duşmani, apele sunt ca ghiaţa. Duşmanul nu va fi niciodată ademenit pe pod vara. De unde şi proverbul: „Vara nu-i ca iarna”. Să revenim. Odată duşmani şi zmee în apă, după trei zile începe jaful, că e voie. Sper că n-aveţi vreo întrebare, vreo nedumerire, cretinii dracului. Aşa. Dar dacă duşmanul vine motorizat, cu motociclete, tancuri, taburi şi alte fierătănii? Foarte simplu. Baricadăm toate drumurile şi-l lăsăm liber doar pe cel care duce la pod. Ori, la pod, ştim deja ce urmează. Ce urmează, soldat?
Nabucodonosor: Cu câteva fierăstraie alegem doi, trei piloni şi când toată armata duşmană e pe pod....
Neamul Şoimăreştilor: Aşa, tâmpiţilor, boilor ce sunteţi, aşa să faceţi, sper ca n-aveţi alte întrebări...

Armatele duşmane petreceau la Bucureşti, Predeal, Constanţa, Iaşi şi Timişoara. Femeile erau frumoase, mâncarea bună, muzica ţigănească de soi. Lipseau bărbaţii, se vedea cu ochiul liber şi asta pentru că toţi românii se înrolaseră să-şi apere ţara. Armata duşmană i-a căutat în zadar.

Armata română aştepta sub pod cu fierăstraiele pregătite. Împrăştiată pe lângă piloni, oastea se uita ţintă la Neamul Şoimăreştilor, pentru semnal. Acesta, bou cum era, nu-nţelegea de ce armata duşmană nu trecuse pe acolo. Şi mai ales cum.

Din vol de proză scurtă Japonezul Albastru, de Denis Dinulescu. Ediția a III a.