Țara mea dragă, România, a împlinit 98 de ani de când este în forma asta și atunci am mâncat fasole cu cârnați. Adică Tina Cumva a luat cârnați de mai multe feluri ca să simțim țara între măsele cu usturoaie, cimbre, mărare, iuțeli, zgârciuri și așa mai departe. N-am mâncat singuri fasolea, am invitat și câteva veverițe de-o seamă cu țara, pe Adi Popovici și-ncă vreo 60. Am behăit, am plescăit, am ascultat ultimul Metallica, ăla cu Hardwire baban, baban, și unul din noi a zis la salata de boeuf: Bă, da' bătrână mai e România asta. Da, așa era. Și ne-am dat seama de asta, de exemplu, că de ziua ei, 1 decembrie, România a făcut paradă cu niște tinichele pe roți, crezând că războiul înseamnă acum niște țevi sau ghiulele.
De-atâta bătrânețe, România nu-și mai vede de tinerețe, studenție sau sport. Nu-și mai vede de sănătate, școală, educație, și politică. A instaurat un sistem securistico, incompetento impostoric și-o ține mațu' gaia așa, neatent la nicio schimbare din jur, din lume. Alegătorii americani au votat un Trump netrecut prin politică. Nouă, nici cu Nicușor Dan nu ne vine.
Senilă și ruginită de praf, România nici nu mai cântă sau scrie. Melodiile cu care se prezintă la Eurovision trădează neputința anilor 50 când refrenul era ceva cu un tractor și o mamă eroină care venea acasă cu salam. Scrisul s-a făcut covrig în jurul lui Cărtărescu, Norman Manea sau Vișniec de parcă numai ei au talent, inspirație sau viziune. În media video ni se prezintă numai sărbători în care românul mănâncă cu mama, cu cireașa, cu chefi la cuțite sau dansează cu Moga și Smiley.
De-atâta bătrânețe, România a uitat să-și facă drumuri de colo, colo. De parcă n-ar vrea să-și vândă roșiile de la Zimnicea la Stanbul. După 30 de ani de mărețe realizări postrevoluționare n-avem nicio autostradă pe care să ne așezăm și să ajungem la Moscova, Milano sau Paris. Nici măcar nu se întrevede vreuna, aia cu Sibiu Pitești fiind probabil o gogoriță ca să vadă Trump cum cărăm noi prune la cazanul evaziunii alcoolice.
Uitându-se înapoi cu mânie, toți cei care fug din România trag semnale de alarmă despre uitarea în care cade țara din cauza senectuții, securității, lenei, lipsei de cultură, de patinoare, de oameni, de speranțe, de planuri de viitor și de multe altele. Și asta pentru că baba asta de țară nu-și vede decât de albirea banilor unor infractori.
Încet, dar sigur, pe măsură ce îmbătrânește, România este tot mai veselă crezând că bătrânețea este scurtă. Ori nu-i așa, bibicule bucureștean, ieșean, clujean, constănțean sau nu, bătrânețea duce doar la groapă. Alt sens n-a descoperit încă nici nevolnicul ăla de Arsenie Boca.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: