Tot ce se întâmplă în București, rămâne în București

Am pus în pom ouă roșii, benzi de magnetofon redând sunetul zăpezii ce cade în India, poezii tangibile, scrise sau nescrise, mașini care plâng, vorbesc, cântă sau indică timpul, două schițe ale unor case prin care bate vântul, o portocală maro cu sâmburi lilas, tablouri realizabile doar în imaginație, unelte de grădinărit, de exemplu o grapă, existente doar în găuri de cer, ceață pe post de beteală, scrisori, poate doar una, și multe răspunsuri, muzică imaginară de Metallica sau Dan Spătaru, lenjerie de corp prin care ies în evidență deformările corpului, ediții de cărți nepublicate, doi porci de lapt mici, mici de tot, din care pe unul îl chema Emil, un volum Revoluție și Reformă, altul Pas cu Pas, amintind de tinerețea noastră revoluționară, cinci steme ale unor prieteni evrei, un film de nota 10 în care Tom Hanks zice vorba aia celebră: Unde dai și unde crapă, referindu-se la cât de lejer se circulă pe Valea Prahovei, da, așa am făcut, am mai pus beteală de vreo sută de lei, da, de vreo sută și am aprins artificiile.

Ne-am pus un coniac în două pahare și am așteptat. De fapt noi nu bem coniac, așa că ne-am pus uiski și am așteptat invitații. Și nu oricum, ci cu o pancartă scrisă cu cerneala din călimara noastră: "Respirați numai 2017, expirați 2016", și când am fost întrebați care an a fost mai bun, ăla care a trecut sau ăla care stă să vină, am spus că ce vine e întotdeauna mai bun, nu neapărat 2017. Acum, ce să spun, discuțiile nu erau atât de interesante cu invitații noștri, nu, deloc. Unul cu părul albastru susținea că a bătut un cui în vârful Hymalaiei, altul că a stat o noapte cu degetele-n priză la 220 de volți, și că nimic, nimic, n-aveam decât să-l pipăim, altul, cu niște buze făcute la imprimanta 3D, a zis că e în stare să ia premiul Nobel la literatură fără să scrie un rând, altul că va ajunge prefect fără școala SRI, iar pe ultimul dispus să-l ascultăm l-am dat afară.

Au venit platorurile cu mâncare și era mult, mult ananas. Tăiat în două, în patru, ceva verde cu etichetă pe care scria brocoli cu tăieței, și o broască vie care ne-ndemna să-i mâncăm picioarele. Da, stătea pe platou și striga: "Hai, mâncați-mi picioarele, mâncați-mi picioarele!!!" Cineva i-a rupt un picior să-l guste și broasca a sărit la bătaie. Urât a fost, urât de tot.

Așa că noi ne-am ridicat din mijlocul revelionului și am ieșit în noaptea Bucureștiului. Treceau capre, zurgălăi, colindători, tramvaie, un urs de-adevăratela, ciobani, muncitori, intelectuali, unii beți mangă și ne-am dat seama că tot ce se-ntâmplă în București, rămâne în București.

LA MULȚI ANI!!!

Aida și Denis