Generalul Manole Ben Manole nu fusese de la început general. Începuse cătană. La popotă. Că maică-sa zise în zorii vieții lui Manole, îi zise lui tac-so: Marine, ce facem cu Manole? E prost ca noaptea, are urechile clăpăuge, nu citește nimic, fură de la vecini porumb și cireșe, fete ioc, măcar că are șapte ani, ce facem? Omul zise: păi, io la șapte ani, și se ridică să arate. Dar Viorica, soția lui Marin, mama lui Manole, îl luă de mustață și-i zise: m-am gândit să-l dăm la armată. Acolo primește haine și într-o zi va ajunge să apere Constituția României, aici, pe Neajlov. Ce zici? Omul se ridică brusc și căută din ochi sabia de pe perete. Nu mai era, uitase că o vânduse pentru mâncare.
Manole nimeri la intendență. La curățat cartofi, varză, brânză. Ouă spărgea rar, și numai atunci când venea inspecția de la București. Curăța și cânta cântece ostășești de pe vremea lui Mihai Viteazul sau Ștefan cel Mare: Uite-l pe Mihai Viteazul, duba, duba, duba, duba și din cauza asta, din cauza hărniciei adică, a vocii sparte care deranja procesul culinar, din cauza că nu, nu-l vroiau la cantină, Manole căpăta des permisii de câte o zi, de câte trei ora sau nici atât. Se ducea la film. Văzuse, de exemplu, de opt ori un film cu Rita Pavone, una mică de tot, care cânta într-o limbă pe care Manole n-o știa de nicăieri de pe Neajlov. Adică vreun dialect ceva cum avea să afle mai târziu din Constituția României. La a noua vizionare se întâmplă însă ceva de nedescris, o minune care avea să-i schimbe viața pentru totdeauna, că așa se zice când te pocnește viața cu ceva neprevăzut. O cunoscu pe Mariana.
Mariana venise și ea la film cu o umbrelă roșie. Ploua și-și luase umbrela. Ca să nu deranjeze, în sală o închise. Manole era pe fază. Zise: E păcat, doamnă s-o închideți, cu ea deschisă filmul are alte calități, alte chestii, mă-nțelegeți? Se mira și el de cât de cursiv vorbise, dar ea zise: E umbrela maică-mii și mi-a zis să n-o stric. Așa că-i dădu cu ea în cap lui Manole. Manole râse ca de o glumă bună, deși îi curgea sângele pe nas. Văzură filmul mai departe fericiți. Se țineau de umbrelă. Un sărut. Mai venim, nu? Da, răspunse Mariana, dar nu tot la Rita. Îi spunea Rita ca să-și dea seama Manole că ea și muzica e totuna. Să mai venim și la B.D. ăștia, că e drăguț. Așa făcură. Și așa începu o cutremurătoare poveste de dragoste. Modernă. Tensionată. Un roman.
Mama lui Manole se întâlni, în cele din urmă, cu mama Marianei. Păi, al nostru devine general și va apăra Constituția. Tu ști ce-nseamnă să aperi Constituția României? Nu? Păi, bani căcălău, excursii, iaht pe Neajlov, ligheane roșii pentru murături, gagici, și mai ales, nu faci nimic toată viața, te plimbi cu broșura aia la casierie și-ți iei banii. Înțelegi? Tu ce dai? Ce zestre are Mariana? Mama Marianei era tristă, dar spuse: Mariana n-are decât umbrela roșie. Altceva n-avem să-i dăm. Să v-o băgați în cur, nu dau băiatul pentru așa ceva. Și plecă.
Mariana dacă văzu așa, dădu de trei ori umbrela roșie peste cap și se transformă în Zâna Zânelor. Frumoasă, elegantă, gigea de tot. În fața ei oprit un Ferrari roșu. Se sui. Mașina demară, bâr, bâr, bâr, cum fac toate astea italiene și dispăru spre regatul Munților de Aur, unde era împărăteasă.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: