Ne-am trezit că trebuie neapărat să vorbim cu OMUL DIN VIITOR, ca să vedem dacă mai putem sta în țara asta plină de minciuni, de Ion Iliescu, Mădălin Voicu sau Piedone, dacă ne putem da nepoții la școala din cartier, dacă nu ne minte noul primar că face patinoar pentru cei de vârsta a treia și alte alea îngrijorătoare, care ne fac să ne gândim serios la a ne stabili lângă Paris. Doamna Tina Cumva a pus mâna pe telefon și a sunat la Agenția Spațială a Oamenilor De Viitor. I s-a spus că ne trimit pe cineva. Un OM DE VIITOR capabil, specialist în problemele estului de pe lângă Marea Neagră. Adică exact ce ne doream.
OMUL DE VIITOR ne-a intrat pe ușă îmbrăcat tot în alb. Păr alb, dinții albi, ochii albi, ochelarii albi, țoalele albe, mâini albe și așa mai departe. Avea sau plutea deasupra capului lui un fel de calculator, promter ceva, care se mișca odată cu el și pe care scria ceva continuu. Când am citit, am înțeles că se gândea la noi, ne aprecia, ne dădea note. Umbla prin apartament, se așeza la o masă, zumzăia la un tablou, mototolea o bucată de față de masă și gândea, adică noi citeam de pe promterul lui: Ăștia trăiesc în Evul Mediu. De exemplu, politicos ar fi fost să mă cinstească cu ceva. O mâncare, o gustare de fapt lichidă care să plutească pe o farfurie pe lângă mine, de pe care eu să mă pot servi când vreau. Frumos ar fi fost ca și ei să aibă calculatoare sau promtere deasupra capului, evident în funcțiune, de pe care io să-mi dau seama cine sunt cei doi. Așa nu pot să-mi dau sema cine e nenea ăsta cu barbă de tot roiește în jurul meu, cine e tanti asta cu marionetele în mână și de mă tot întreabă dacă mai e de stat în România. Ar trebui să-i întreb ceva, să vedem dacă ne înțelegem.
OMUL DIN VIITOR ne-a întrebat brusc, fără vorbe, doar pe ecran, dacă avem pete. Am rămas uimiți, pete? Ce fel de pete? Apoi ne-a spus că nu ne putem feri de mușcătura șarpelui sau de clănțănitul dinților animalelor rozătoare. Nu-nțelegeam nimic. Apoi a spus că România se va împuțina din cauza asta și-o va lua în migrație. Întâi spre Mongolia, cu unul Dridea sau Dragdea sau Drâmbă, apoi spre apus, când vor mai fi doar ceva mai puțin de două milioane populație, spre Moscova de Vest, în frunte cu unul Iliescovici, Ilici, Ilinici, Ilovenici sau cam așa ceva și să avem grijă, noi adică, io și doamna Tina Cumva să ne luăm cu noi mult spanac negăurit de păpădie.
Și-a plecat. Am mai auzit doar satelitul ieșind din parcare. Am privit după OMUL DIN VIITOR. Ne-a făcut cu mâna lui albă, semn că a vorbit serios și a dispărut spre Galaxia OAMENILOR DE VIITOR.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: