Florica Ben Florica, nevasta generalului Manole Ben Manole, cel care apără Constituția României pe râul Neajlov, citea Frumoasa din pădure ia mită. Era o parabolă sau o tarabulă sau cam așa ceva după celebra Frumoasa din Pădurea Adormită a fraților Grimm. Varianta românească te învăța cum să iei mită în pădure, ori pe malul Neajlovului erau nenumărate păduri. Era la pagina la care te învăța în care parte să te uiți când iei banii, ce culoare să aibă valiza în care-i iei și așa mai departe.
Era o dimineață așa și așa acum când se întâmplă povestea noastră. Un geam era însorit, semn că cădea dimineața, altul era negru, semn că noaptea nu plecase de tot. Chiar acum, în acest moment sublim de cultură îngemănată cu natură în cameră intră un fluture alb. Alb, alb. Destul de mare și de drăguț, care se așeză pe oala cu sarmale. Mă rog, pe capacul ei. Stătu ce stătu și de acolo zbură până pe galeria perdelei și rămase nemișcat. Apoi pe lustră. Învârtindu-și aripile în zbor, fluturele desena prin cameră o hartă neștiută, misterioasă. Parcă desenul imaginat de frumosul fluture era o literă. Poate mai multe. Dar poate arătau o direcție. Un drum de urmat. O poveste frumoasă de dragoste. Florica își zise: Ăsta e semn. Și-l sculă pe general.
Generalul privi ce privi traiectoria elegantă a fluturelui și zise: Da, e semn. Fluturii nu-nseamnă decât semne, așa scrie în Constituția României. Dar care să fie ăla? Ghiciră în cafea. Aveau de luat, înseamnă, banii de la tipul care tăia pădurea ilegal conform Constituției. Și erau bani mulți. Ce scrie acolo în cartea ta? Florica deschise la pagina 12, unde scria cum se iau banii de la cei care taie ilegal conform Constituției. Zice așa: Lași o geantă roșie de piele.... De ce de piele și de ce roșie, întrebă răgușit Manole. Nu-nțeleg. Păi, ca să se știe că e a noastră, pentru că pădurea e plină de genți. Aia galbenă e a polițistului, aia mov a celor de la ANRP și ce, vrei să ne trezim că ne iau banii alții?
Fluturele se mai învârti vreo jumate de oră prin încăperea soților Manole. Mirosea a ceva urât. A ceva urât pe care-l întâlnise în toate camerele în care intrase din întâmplare, fie ele de politicieni, fie de fotbaliști, fie de vedetă teve. Amândouă geamurile se albiseră, semn că deja era ziua-n amiaza mare. Fluturele făcu un semn de la revedere soților și dispăru printr-o crăpătură din ușă. Adică pe unde a venit. La fel de alb și la fel de frumos.
Soții Manole abia așteptau să iasă fluturele. Își luară geanta roșie și fugiră în pădure. Aici era zarvă mare. Cu genți de piele de toate culorile contabilii, polițiștii, primarii, consilierii, paznicii de pod, de cale ferată, ciobanii, senatorii, înnotătorii și tractoriștii cântau un cântec de izbândă, cântec permis de Constituție. Că altfel nu mergea fiind Manole Ben Manole acolo.
Denis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: