Numai nouă ni se întâmplă

Ne doare, ne doare tare. Plângem, și-am vrea mai multe mâini pe creștet, mai multe vorbe de mângâiere și asigurări mai ferme că așa ceva nu se va mai întâmpla. Am vrea să știm în clipa asta cine sunt vinovați, să-i ardem pe rug și să-i tragem în țeapă în piața publică. Setea de răzbunare e teribilă. Țară, țară, vrem făptași!

Până când se decide care vor fi cei sacrificați, până când lista victime va fi închisă, până când patronii de temnițe recreative își vor pune cenușă-n cap și se vor lăuda cu numărul subunitar de morți avut pe conștiintă, vă propun un test de sinceritate. Înainte de toate, vă asigur că l-am făcut în prima clipă după ce am aflat de tragedia de la Colectiv. V-ați pus vreodată problema siguranței personale când ați intrat într-un loc public sau la locul de muncă? Dacă ați observat nereguli, ați atras atenția responsabililor? Ați dat fuga să vă cumpărați stingător și dispozitiv pentru detectarea incendiilor? Vă puneți centura în taxi sau când vă aflați pe locurile din spate ale automobilului? V-ați înghesuit în autobuze, trenuri și săli supraaglomerate? Dacă ați răspuns NU fie și numai la una dintre primele patru întrebări, înseamnă că v-ați pus deja viața în pericol cel puțin o dată. Așa cum am făcut-o și eu de nenumărate ori. Din nepăsare, necunoștintă de cauză, nebăgare de seamă, naivitate, lipsă de educație, încredere în sistem și autorități. Din cauză că așa fac și ceilalți. De întâmplat, însă, tragediile ni se întâmplă și nouă.

Poate ar fi și momentul să recunoaștem și că noi, cetățenii obișnuiți, nu prea știm să ne comportăm în momente de criză. Nu ne-a învățam nimeni, dar nici nu căutăm să învățăm. Trăim într-o zonă cu activitate seismică ridicată, dar nu facem simulări de acțiuni de salvare și nici nu încurajăm voluntariatul pentru activități de acest gen. Ne călcăm în picioare încercând să ne salvăm pielea. Ne-am fi cățărat și noi pe cei arși ca să ieșim din club. Sunăm Salvarea și la 112 pentru a face glume proaste și ne mirăm că nu se grăbesc să vină atunci când situația e cu adevărat dramatică.

Și, pentru a preveni astfel de accidente, poate că ar trebui să respectăm mai mult viața, a noastră și a celorlalți. Să nu forțăm intrarea într-un spațiu a cărui capacitate de ocupare a fost depășită, dar nici instituțiile să nu mai vândă bilete ”în picioare”. Să respectăm normele de siguranță, să nu dăm și să nu primim mită pentru avizele și controalele de securitate. Să nu ne mai lăsăm înfrânți de sistem. Gesturile sunt normale, pentru că riscurile pot și calculate și prevenite. Dar vorbele rămân în vânt câtă vreme nu o facem. Iar tragediile ni se întâmplă numai nouă.

Publicat în Ziarul de Vrancea,  03.11.15