N-aveam program de sală, trebuia să ne bazăm pe ce prezintă Berti. Ori el a zis că al doilea solist al primei seri este Roland Tchacounte, Camerun Franța. Am căutat cu Buni Franța pe hartă ca să ne dăm seama dacă nu sunt basme, nu, nu erau. Asta ne face să sperăm că putem înfrăți Giurgiu cu Franța, o să vorbim la primărie. Roland e un tânăr, 40, vesel. Cântă la chitară. Tot blues, uneori cu accente cameruneze, ba chiar și în dialectul bamileke. Cântă coveruri. Soliștii neformați cântă fel de fel de purpuriuri adunate de la mai toți soliștii care compun. Compoziția te scoate. Roland e puțin mai ritmat, iar când apreciem că vreun cântec este mai african se simte. Este mai mișto, mai pătrunzător la suflet. Dar sunt puține astfel de intervenții să zicem așa, restul e un cover pe care nu-l recunoști sau îl recunoști, ceea ce face cântarea lui Roland destul de banală. Se făcuse frig și mi-am pus șosete. Se făcuse frig și m-am pus geaca bleu. Se făcuse frig și Buni terminase palinca. Și mă gândeam că, de fapt, prima seară a festivalului este absolut mediocră. Deși mediocritatea poate fi ambalată în vorbe meșteșugite și prezentată ca genială, ca nemaiuzită, adică cutare Roland a cântat cu Mahavishnu, cu Coltrane sau chiar cu Johnny Winter de-o mai fi trăind. Cuvinte: Bazinul african al melosului, puterea liricii continentului, trăsăturile folclorice ale bumbacului și tot așa, dar Roland nu era de acolo, era modest. Ne atrage atenția o singură melodie, a cincea cred, dar nu știm cum se schiamă, nu știm nimic. Ascultăm și peste Sighișoara plutește un aer de căcat. S-a stricat canalizarea și asta e. Nu repară nimeni, nu doare pe nimeni, nu miroase pe nimeni. Pe noi, da. Din politețe, exuberanță sau mai știu io ce ne-am luat pălării în culorile cameruneze, roșu, galben, albastru, ca să aflăm că de fapt sunt congoleze sau cam așa ceva. Cu ele în cap ne gândeam că Roland poate era un bun vânzător de aspiratoare, un lăcătuș, sau un cercetător în cauze pierdute. Sunt mii de exemple ca el: Copilul învață o melodie, două, mama îi zice că are talent și el dă la conservator. Nu intră, rămâne cu melodiile alea și-l apucă 40 de ani. Ce să mai faci?, poftim. Te apuci de muzică și plictisești tot mapamondul până la 80 de ani. Cazul Holograf, Savoy și Grupul Bot Gros de la TVR1. Se-noptase de-a binelea. Piața aproape goală se ridică și pleacă încotro. Mai sunt terase deschise. Mai sunt vorbe nespuse, poate de dragoste, poate minciuni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: